Reprezentant ANRE: Prețul energiei va crește, după amânarea acordării unor certificate verzi
Amânarea acordării unor certificate verzi pentru producătorii de energie regenerabilă va avea efectul invers celui scontat de stat, prețul final urmând să crească, potrivit lui Zoltan Nagy-Bege, membru în Consiliul de Administrație al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), scrie Mediafax.
„Amânarea va duce la creșterea prețului certificatelor verzi și va crește și prețul energiei electrice. Atunci, ce am câștigat într-o parte, pierdem în cealaltă parte, adică la prețul energiei. Fiecare consumator contribuie la schema de sprijin cu 53 lei pe MWh. Efectul suspendării certificatelor se va vedea când certificatele se vor reîntoarce în piață, iar consumatorul va plăti mai mult decât dacă am fi lăsat schema să funcționeze. Ordonanța de urgență a ieșit plină de greșeli”, a declarat marți Zoltan Nagy-Bege.
Guvernul a decis la începutul lunii iunie că producătorii de energiei regenerabilă vor primi până în 2017 mai puține certificate verzi. Guvernul sprijină producția de energie verde prin certificate verzi, care se acordă producătorilor în funcție de câtă energie produc și livrează în rețele.
Nagy-Bege a adăugat că, în opinia sa, România s-a apropiat deja de limitele din acest domeniu, iar Comisia Europeană nu ar trebui să permită scheme de sprijin atât de generoase pentru producția de energie regenerabilă.
„Americanii râd de noi pentru că ne încăpățâm să mergem în această direcție în condițiile în care în Uniunea Europeană sunt țări ca România, Bulgaria, Slovacia sau Ungaria unde puterea de cumpărare nu e aceeași ca în Germania. Comisia Europeană poate că nu ar trebui să permită scheme de sprijin atât de generoase. Simt, iar asta este o opinie personală, că deja ne-am apropiat de limitele pe care le avem în acest domeniu, limite de consum și de echilibrare. Ar fi o strategie greșită să încercăm să stimulăm consumul”, a continuat Nagy-Bege.
El a adăugat că toți consumatorii ar trebui să ia măsuri de eficiență energetică.
De asemenea, legislația prevede ca parcurile fotovoltaice construite pe terenuri agricole nu vor mai primi certificate verzi. Potrivit lui Nagy-Bege, această măsură a fost luată pentru a stopa „nebunia panourilor fotovoltaice”.
„Nu este vorba de a proteja terenurile agricole, ci de a stopa această nebunie a panourilor fotovoltaice de zeci de MW. Nu este normal, pentru că aceste parcuri nu sunt în apropierea locurilor de consum. Consumul de energie scade, am ajuns chiar la sub 4.000 MW. Cea mai mare limită este consumul și la energie electrică, și la gaze. Dacă nu avem consum, nu avem ce face cu această energie sau aceste gaze naturale”, a mai spus el.