Reprezentanții participanților la fondurile de pensii critică decizia de impozitare a dividendelor: Taxarea va produce pierderi salariaților
Introducerea impozitării dividendelor încasate de fondurile de pensii va produce pierderi directe oricărui salariat, liber profesionist din România, fie el din mediul privat sau de la stat, care va deveni pensionar în viitor, a transmis, marți, Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii (APFP).
Reprezentanții APFP – organizaţie neguvernamentală care susține că militează pentru drepturile angajaţilor care contribuie la fondurile private de pensii (P2)- consideră că mesajele publice ale unor lideri politici ce formează coaliţia de guvernare sunt alarmante.
„Deviaţii împotriva progresului”
Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii semnalizează pe această cale că mesajele cu privire la îmbunătăţirea şi perfecţionarea legislaţiei şi implementării acesteia sunt nu numai de dorit, dar şi necesare, însă transformarea acestor mesaje urmate de acţiuni practice de revoluţionare a sistemului de pensii este dăunător, conform unui comunicat al APFP, citat de Agerpres.
Un exemplu elocvent al „deviaţiilor recente împotriva progresului” este cel al taxării dividendelor încasate de fondurile de pensii, condireră membrii APFP: „Dorim să remarcăm pe această cale că schimbarea recentă a legislaţiei ce introduce taxarea dividendelor încasate de către fondurile de pensii va produce pierderi directe oricărui salariat, liber profesionist din România, fie el din mediul privat sau de la stat, ce va deveni pensionar în viitor”.
Schimbările au fost introduse prin Ordonanței nr. 16/2022 din 15 iulie 2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale. Unele au început să se aplice chiar din 1 august, iar altele vor fi implementate de anul viitor.
Astfel, din 1 ianuarie 2023, se majorează cota de impozitare a dividendelor distribuite/plătite între persoane juridice române, precum și pentru cele distribuite/plătite nerezidenților de la 5% la 8%. De asemenea, nu vor mai fi scutite de impozit dividendele distribuite/plătite fondurilor de pensii administrate privat și/sau fondurilor de pensii facultative. Simetric, s-a eliminat scutirea de impozit și în cazul plăților de dividende plătite către fonduri de pensii nerezidente.
Reprezentanţii APFP consideră că această reformă trebuie corectată. „Referitor la recentele declaraţii de presă făcute de politicieni privind revoluţia sistemului ce au destabilizat publicul, milităm pentru crearea unui parcurs stabil, predictibil şi progresist cu privire modificările ce vor afecta fondurile de pensii şi ne dorim ca orice schimbare să aducă un beneficiu economic participanţilor pe termen lung, să fie discutată în detaliu cu reprezentanţii părţilor implicate, în baza unui plan de fundamentare făcut de profesionişti, să fie comunicată transparent şi să fie implementată de către reglementator într-un mod ce nu mai pot naşte surprize extrem de neplăcute în mediul financiar românesc precum cele recente de la Astra Asigurări, City Asigurări, Harinvest sau BRD Societatea de Administrare a Fondurilor de Pensii Private”, se arată în comunicatul APFP.
Cum a crescut Pilonul II
Performanţa Pilonului II a depăşit substanţial inflaţia cumulată în perioada 2008-2021, dar în prima pate a anului, pieţele financiare în special şi economiile statelor în general traversează un episod negativ, pe de-o parte din cauza războiului din Ucraina, pe de altă parte din cauza inflaţiei record care afectează toate statele lumii, criză plecată de la preţurile energiei şi altor materii prime, conform unei analize a Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
Bilanțul APAPR, la 14 ani de la de funcționare pentru Pilonul II de pensii private obligatorii, arată performațele foarte bune, în ciuda câtorva episoade de volatilitate.
Astfel, din 20 mai 2008, până în 31 mai 2022:
- Contribuabilii la cele 7 fonduri de pensii de Pilon II: 7,8 milioane de români
- Contribuţii brute virate în sistem = 72,5 miliarde lei
- Plăţi deja realizate de fonduri = cca. 850 milioane lei
- Active nete administrate în prezent = 88 miliarde lei
- Câştig net generat de Pilonul II pentru români = 16,3 miliarde lei(net, după tăierea tuturor comisioanelor percepute)
- Randamentul mediu anual: 7,3% timp de 14 ani.
Actualul episod de volatilitate nu este nici primul, nici ultimul pentru Pilonul II.
- La finele lui 2018, pe fondul adoptării OUG 114/2018, Bursa a căzut, iar Pilonul II a arătat o depreciere de 3% în două luni. În anul următor, adică 2019, Pilonul II a recuperat și a avut cel mai bun rezultat anual din ultimii 9 ani, respectiv 11,8%.
- De asemenea, acum 2 ani, când a debutat pandemia Covid-19, în primele 3 luni din anul 2020 Pilonul II a arătat o scădere de aproape 7%, însă a recuperat la fel de rapid și a încheiat anul cu un rezultat pozitiv de 6,2% pe întreg anul 2020.
„Momentele de volatilitate și scădere sunt firești și apar periodic pe piețele financiare, însă ele nu sunt motiv de panică. Banii aflați în Pilonul II de pensii sunt administrați prudent și responsabil, conform tuturor reglementărilor în vigoare și celor mai bune principii de investiții și guvernanţă”, a declarat Radu Crăciun, președintele APAPR, în 15 iunie.