Restanțierii la bănci ar putea avea acces mai ușor la credite. „Cei care au dat dovadă de conștiinciozitate ar trebui să beneficieze de clemență”

Restanțierii la bănci ar putea avea acces mai ușor la credite. Cei care au dat dovadă de conștiinciozitate ar trebui să beneficieze de clemență
Publicat: 12/06/2012, 19:06
Actualizat: 29/07/2014, 19:17

Românii care au restanțe la credite și care figurează în baza de date a Biroului de Credite ar putea avea acces mai ușor la împrumuturi din partea băncilor comerciale.

Reprezentanții brokerilor de credite sunt de părere că acest lucru va fi posibil dacă Asociația Română a Băncilor (ARB) va adopta o propunere de reducere a perioadei de interdicție de patru ani aplicată clienților cu restanțe care figurează la Biroul de Credit.

Propunerea aparține președintelui ARB, Radu Ghețea, care este și președinte al CEC Bank, și care a declarat marți, într-o conferință de presă, că reducerea perioadei de interdicție ar putea fi aplicată clienților care care dovedesc faptul că au motive obiective în întârziarea plății ratelor, precum cele legate de criza financiară.

Anca Bidian președintele Kiwi Finance, spune că, deși nici până acum nu era o regulă ca persoanele care apar cu restanțe în datele Biroului de Credit să nu poată obține un nou împrumut, formalizarea propunerii președintelui ARB va debloca creditarea pentru un segment mai mare de populație.

„Odată formalizat, acest acest punct de vedere va conduce la deblocarea unui segment mare de persoane care ar putea obține credite. Sunt multe persoane care au întârzieri mici la plata creditelor, știu că figuează în Biroul de Credit sau au credite refinanțate și care nici măcar nu s-au mai interesat de luarea unui nou credit, pentru că nu știau că ar mai putea lua unul”, a declarat pentru gândul Anca Bidian, Kiwi.

Ghețea spune că este important ca toți clienții care întâmpină greutăți la achitarea ratelor să colaboreze cu banca.
„Personal cred că cei care au dat dovadă de conștiinciozitate, au colaborat cu banca, ar trebui să poată beneficia de clemență”, a spus Ghețea la un seminar privind retail bankingul, citat de Mediafax.

Ghețea a precizat că încă nu a discutat cu ceilalți bancheri, dar va propune o discuție în cadrul Asociației Române a Băncilor, unde Ghețea deține poziția de președinte al Consiliului de Administrație.

Bidian spune că există și bănci comerciale cu un „grad de toleranță” mai mare în ce privește creditarea, și care acordă împrumuturi și persoanelor care figurează cu restanțe la Biroul de credit.

Broker de credite: „Un client cu patru credite, care a întârziat cu plata ratei doar la unul, se poate califica pentru un nou împrumut”

În acordarea de credite, băncile țin cont de mai mulți factori, precum comportamentul clientului, profilul lui sau numărul de incidente cu care clientul este înregistrat la Biroul de Credit. „De exemplu, un client care are patru credite și care a întârziat la plata unuia, dar la celelalte nu a avut întârzieri, se poate califica pentru obținerea unui nou împrumut. Sau sunt clienți care figurează la Biroul de Credit cu restanțe de doar câțiva lei », a explicat Bidian.

„În lume există sisteme bancare mature unde întârzierea la plată nu înseamnă blocarea accesului la credite. De exemplu în SUA persoanele în această situație plătesc un cost mai mare dacă vor să ia un nou împrumut”, a spus Bidian

„Oricum, nici în sistemul bancar din România nu este o regulă potrivit căreia dacă un client al unei bănci figurează cu restanțe la Biroul de Credit nu mai poate primi un nou credit. Dacă ar fi fost așa, sistemul s-ar fi blocat până acum”, a precizat Bidian.

Președintele Asociației Băncilor : O decizie se va lua după consultarea cu BNR

Radu Ghețea a ținut să precizeze că se referă doar la clienții pentru care s-ar dovedi că restanțele, chiar dacă s-au întins pe câteva luni, au fost cauzate exclusiv de criza financiară, care s-a manifestat în întreaga lume inclusiv în România.

Președintele CEC Bank a arătat că o decizie va fi luată după consultări și cu Banca Națională a României.

Peste 700.000 de restanțieri la credite

Soldul total al restanțelor acumulate de populație ajungea la 7,7 miliarde de lei (1,77 miliarde euro), potrivit celor mai recente date disponibile, în timp ce numărul clienților rău-platnici depășea 708.000 de persoane. Numărul restanțierilor a revenit din nou peste pragul de 700.000 de debitori după ce în decembrie și ianuarie coborâse la un minim de 690.000 de persoane, potrivit zf.ro

Cele mai mari probleme se înregistrau în cazul creditelor în lei, majoritatea finanțări de consum fără garanții, unde sumele cu întârzieri la plată depășeau 3,1 miliarde de lei. Restanțele la euro vin însă puternic din urmă, depășind în februarie pentru prima dată echivalentul a 3 miliarde de lei (690 mil. euro).

Totodată, sumele cu întârzieri mai mari de 30 de zile trecute în categoria alte valute ajungeau la 1,5 miliarde de lei în februarie, nivel aproape dublu comparativ cu aceeași perioadă din 2011.

Creditarea a scăzut

Băncile mai reușesc să vândă într-o lună numai un singur credit ipotecar la fiecare șase sucursale și agenții, potrivit zf.ro, pe baza datelor de la Biroul de Credit. Cererea pentru credite ipotecare a scăzut însă în ultimele luni, numărul dosarelor aprobate zilnic de Fondul de Garantare ajungând la 85 în luna martie comparativ cu peste 100 de dosare la finalul anului trecut.

(clic pe imagine pentru a mări)

Sursa: bnro.ro

Vânzările de împrumuturi standard au fost restricționate de noile reglementări BNR privind accesul populației la finanțare în valută.

Potrivit statutului Biroului de Credit, stocarea datelor în sistem și afișarea lor în Raportul de Credit se fac pe o perioadă de 4 ani de la data achitării ultimei rate restante sau de la data ultimei actualizări transmise de către participant.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Patru zodii protejate de divinitate în 2025. Vor avea succes pe toate planurile
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska