Prima pagină » Economic » Restricția de viteză de 100 km/h de pe Autostrada A3 București-Ploiești, ridicată de către autorități

Restricția de viteză de 100 km/h de pe Autostrada A3 București-Ploiești, ridicată de către autorități

Restricția de viteză de 100 km/h de pe Autostrada A3 București-Ploiești, ridicată de către autorități
Restricția de viteză de 100 de kilometri pe oră impusă de autorități pe Autostrada A3 București-Ploiești va fi ridicată de sâmbătă, conform reprezentanților Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR).

Astfel, începând de mâine, șoferii vor putea să circule pe tronsonul Moara Vlăsiei-Ploiești, între km 26+000 – km 68+250, cu o viteză maximă de 130 de kilometri pe oră.

Ridicarea restricției de viteză vine „ca urmare a finalizării lucrărilor de optimizare a siguranței traficului rutier”, după cum explică reprezentanții CNADNR într-un comunicat remis gândul.

Pe sectorul de autostradă cuprins între km 6+550 – km 26+000, mai exact între Centura București și Moara Vlăsiei, restricția de viteză de 100 de kilometri pe oră impusă șoferilor rămâne în continuare în vigoare.

Autostrada București-Ploiești este alcătuită din două sectoare, mai exact București-Moara Vlăsiei și Moara Vlăsiei-Ploiești, iar valoare totală a lucrărilor de construcție ale acesteia se ridică la 450 de milioane de euro.

Companiile contractante sunt Pizzarotti/Tirrena Scavi, respectiv Spedition UMB/Pa&Co Internațional/Euroconstruct ’98/Com-Axa.

Citește și