Prima pagină » Economic » Restricții de trafic din cauza caniculei în regiunile Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, local în Transilvania și Moldova

Restricții de trafic din cauza caniculei în regiunile Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, local în Transilvania și Moldova

Restricții de trafic din cauza caniculei în regiunile Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, local în Transilvania și Moldova
Vehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone ar putea avea joi restricții de circulație, cu unele excepții, pe drumurile naționale și autostrăzile din regiunile Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, local în Transilvania și Moldova, pentru care a fost anunțat cod galben de caniculă.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a avertizat că este posibilă interzicerea temporară a circulației vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe drumurile naționale din județele aflate în regiunile afectate de caniculă, cu câteva excepții.

Excepție vor face transporturile de persoane, de animale vii și produse perisabile de origine animală și vegetală, vehiculele care participă la intervenții în caz de forță majoră, transporturi funerare, transporturi poștale, transporturi de echipamente de prim ajutor, transporturi pentru distribuire de carburanți.

De asemenea, va fi permisă în continuare circulația în cazul transporturilor de mărfuri sub temperatura controlată, transporturi pentru tractări vehicule avariate, distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate, transporturi de apă îmbuteliată sau de produse agricole.

„Restricționarea circulației este necesară pentru protecția sectoarelor de drum asfaltat pe care, din cauza temperaturilor ridicate din timpul zilei, se produc deformații majore ireversibile cu pierderea stabilității îmbrăcaminții rutiere. Măsura va fi dusă la îndeplinire de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA cu sprijinul organelor de Poliție Rutieră”, se arată într-un comunicat al CNADNR.

Administrația Națională de Meteorologie a emis în data de marți o avertizare de cod galben valabil pentru data de 23 iulie pentru regiunile Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, local în Transilvania și Moldova.

Citește și