Resursele de energie primară ale României au crescut, cu 10%, dar cea mai mare parte a majorării vine din importuri. Exporturile de curent s-au mărit cu peste 30%
Resursele de energie primară au crescut, în primele opt luni din 2021, cu 10,1%, iar cele de energie electrică s-au mărit cu 8,4%, față de aceeași perioadă a anului precedent, arată datele Institutului Național de statistică, publicate marți. Și consumul de energie electrică al populației a fost în creștere, la fel și exporturile de curent.
Principalele resurse de energie primară în perioada 1 ianuarie – 31 august 2021 au totalizat 22,59 milioane tone echivalent petrol (tep), în creștere cu 2,07 milioane tep, faţă de perioada similară din 2020.
Producția a crescut doar cu 4,5%
Producţia internă a însumat 12,41 milioane tep, în creștere cu 532.500 tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Procentual, aceasta a însemnat o creștere de 4,5% față de primele opt luni din anul anterior.
În ceea ce privește importul, aceasta a totalizat 10,18 milioane tep, deci nu cu mult mai puțin decât producția, în creștere cu 1,54 milioane tep, respectiv cu 17,8% mai mult față de intervalul similar de anul trecut.
Producția a crescut în acest interval cel mai mult la cărbune net – 22,9%, în timp ce la țiței, aceasta a scăzut, cu 4,7%.
La importuri sunt creșteri la toate categoriile de resurse, cea mai mare, de 56%, fiind la gaze naturale utilizabile, urmate de cărbune net, 25,2%, produse petroliere, 12,4% și țiței – 10,3%.
Creșterea importurilor este una dintre cauzele creșterii prețurilor în energie, conform celei mai recente analize a președintelui Asociației Energia Intelingentă, Dumitru Chisăliță, alături de cauze sistemice, precum reducerea capacității de producție.
Creșterea prețurilor a fost indiscutabilă în ultimele 11 luni, atât la producători, cât și la furnizori, iar scumpirea nu se oprește încă, a spus Dumitru Chisăliță.
Prețurile la energia electrică au crescut, în septembrie 2021 față de septembrie 2020, cu 24,65%, iar la gaze, cu 21,51%, potrivit datelor privind inflația publicate tot marți de INS.
Dumitru Chisăliță atrăgea atenția, într-o analiză de la jumătatea lunii trecute, că în cazul unei ierni geroase, „nu prețurile mari la gaze vor fi cele mai mari probleme ale României, ci lipsa gazelor”. Cu alte cuvinte, chiar dacă agenda publică este acoperită de panica facturilor mari la gaze naturale, „există însă vești și mai îngrijorătoare pentru perioada următoare și care fac referire la asigurarea efectivă a gazelor naturale în sezonul rece”.
Consum de energie electrică în creștere
În ceea ce privește resursele de energie electrică, acestea au fost de 45,14 miliarde kWh, în creștere cu 3,48 miliarde kWh, respectv 8,4% faţă de perioada corespunzătoare a anului 2020.
Producția a crescut cu 9,3%, iar importurile, cu 1,3%:
- Producţia din termocentrale a fost de 14,4 miliarde kWh, în creștere cu 1,45 miliarde kWh (+11,2%)
- Producţia din hidrocentrale a fost de 13,18 miliarde milioane kWh, în creștere cu 2,66 miliarde kWh (+25,3%)
- Producția din centralele nuclearo-electrice a fost de 7,25 miliarde kWh, în scădere cu 106,1 milioane kWh (-1,4%) – în acest an au fost și perioade de mentenanță în acest an la la Centrala de la Cernavodă. Energia electrică produsă anual de Unitătile 1 și 2 CNE Cernavodă reprezintă circa 20% din producția de electricitate totală a României. Fiecare are o capacitate instalată de producție de 700 MWh.
- Producţia din centralele electrice eoliene în primele opt luni din 2021 a fost de 4,12 miliarde kWh, în scădere cu 570 milioane kWh (12,1%)
- Energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 1,28 miliarde kWh, în scădere cu 12,4 milioane kWh (1%)
În ceea ce privește destinațiile energiei electrice, consumul final de energie electrică în această perioadă a fost de 37,1 miliarde de kWh, cu 6,2% mai mare faţă de perioada corespunzătoare a anului 2020. Dacă iluminatul public a înregistrat o scădere cu 1,2%, consumul populaţiei a crescut cu 8%.
În această peroadă, exportul de energie electrică a fost de 4,3 miliarde kWh, în creștere cu 1,02 miliarde kWh, respectiv 31,4%.
Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 3,73 miliarde kWh, în creștere cu 278,1 milioane kWh (8,1%).