Rețeaua de retail Profi a fost vândută cu 533 de milioane de euro

Publicat: 23 11. 2016, 18:10
Actualizat: 08 02. 2017, 19:30

Valoarea acțiunilor vândute este de 533 de milioane de euro. Tranzacția este condiționată de obținerea aprobărilor necesare de la autorități. „Această tranzacție e cea mai mare realizată vreodată de un fond de private equity în România și cea mai mare tranzacție în domeniul retailului din istoria țării”, au arătat reprezentanții părților contractante, într-o conferință de presă.

Cumpărătorul, Mid Europa Partners, care a preluat anul trecut și operatorul de servicii medicale private Regina Maria, este unul dintre cele mai importante fonduri de investiții orientate pe Europa Centrală și de Est, administrând fonduri în valoare totală de 4,3 miliarde de euro, potrivit Ziarului Financiar. Vânzătorul, Enterprise Investors (EI), este o companie de private equity și venture capital din Europa Centrală și de Est.

Capitalul total al celor șapte fonduri administrate de Enterprise Investors se ridică la 1,7 miliarde de euro. Până în prezent, aceste fonduri au investit 1,3 miliarde de euro în 118 companii care activează în diverse sectoare economice și au vândut 91 de companii generând 1,4 miliarde de euro. Fondurile dețin în prezent investiții in 27 de companii.