08:53
REWE România, compania care operează rețeaua de magazine de tip discount Penny Market și Penny Market XXL, a deschis cel de-al patrulea magazin din București și unitatea cu numărul 135 din rețea.
Noul magazin este situat în sectorul 4, are o suprafață de vânzare de 780 metri pătrați și dispune de 52 locuri de parcare, se arată într-un comunicat al companiei.
Unitatea va avea 20 de angajați.
Compania REWE România, deținută de retailerul german REWE, deține 129 de magazine Penny Market și 6 unități Penny Market XXL.
Grupul se numără printre liderii europeni în comerțul alimentar, fiind prezent și în Germania, Austria, Italia, Ucraina, Ungaria, Rusia, Cehia și Bulgaria.