Prima pagină » Economic » Rezervele internaționale ale României SCAD pe zi ce trece: cu 500 milioane euro în martie față de februarie

Rezervele internaționale ale României SCAD pe zi ce trece: cu 500 milioane euro în martie față de februarie

Rezervele internaționale ale României SCAD pe zi ce trece: cu 500 milioane euro în martie față de februarie
Rezervele internaționale ale României (valute plus aur) totalizau la finele lunii martie 35,86 miliarde de euro, în scădere cu 499 de milioane de euro față de valoarea de la 28 februarie 2019, arată datele Băncii Naționale a României (BNR).

Rezervele valutare se situau la nivelul de 32,03 miliarde de euro, o scădere cu 461 de milioane euro față de la finele lunii precedente.

În cursul lunii martie, intrările au fost de 997 de milioane de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene și altele.

În schimb, ieșirile au fost de 1,458 de miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice și a altor obligații externe denominate în valută (436 de milioane de euro) și altele.

Rezerva de aur s-a menținut la 103,7 tone, iar, în condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale, valoarea acesteia s-a situat la 3,835 de miliarde de euro.

Plățile scadente în luna aprilie 2019 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de MFP, însumează circa 1,208 miliarde de euro.

Citește și