Rezervele valutare ale BNR au crescut în luna mai cu o sumă uriașă
Potrivit BNR, intrările din luna mai au reprezentat modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice (inclusiv suma rezultată din emisiunea de euroobligațiuni a Ministerului Finanțelor Publice în valoare nominală de 1.000 milioane euro), alimentarea contului Comisiei Europene și altele.
În același interval, ieșirile au totalizat 250 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele.
Rezerva de aur s-a menținut la 103,7 tone. În condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale, valoarea acesteia s-a situat la 3,624 miliarde euro.
Rezervele internaționale ale României (valute plus aur) au fost de 36,29 miliarde euro, față de 35,2 miliarde euro la finele lui aprilie.
Plățile efectuate în perioada ianuarie – mai în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor Publice, au totalizat 2,47 miliarde euro iar cele scadente până la finele anului însumează aproximativ 2,9 miliarde euro.
În cadrul acestora din urmă, plățile scadente în luna iunie 2016 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor Publice, reprezintă suma maximă lunară de rambursat pentru acest an și însumează circa 1,8 miliarde euro.