Banca Națională este responsabilă de procesul de aderare a României la Mecanismul Unic de Supraveghere.
„Pașii presupuși nu sunt simpli, pe de o parte evaluarea activelor băncilor, care este în curs de derulare, pe de altă parte o reformă instituțională legislativă extrem de complexă care presupune un transfer de suveranitate dinspre România înspre acea parte a Uniunii Eropene care decide să fie parte a Uniunii Bancare, o nouă zonă euro plus, dacă vreți. Foarte onorant pentru România este că probabil, pentru început, zona euro plus va fi formată din zona euro și România. E posibil ca ulterior să se alăture și alte țări din afara zonei euro, decocamdată suntem primii și încă singurii care și-au manifestat această intenție de a adera la Uniunea Bancară cât mai rapid”, a afirmat Olteanu la conferința Mediafax Talks about Banking.
El a arătat că trebuie transformată toată legislația la nivel național, respectiv legea bancară, cea a Fondului de Garantare, legislația referitoare la măsurile de intervenție, de rezoluție, de stabilizare, astfel încât prerogativele respective să poată reveni structurilor europene, în măsura în care legislația europeană o prevede.
„Nu există experiență în acest sens în nicio țară europeană, nici la Banca Centrală Europeană, de aceea lucrăm împreună cu BCE, a existat o consultare instituțională și una personală între domnul guvernator (al BNR, Mugur Isărescu – n.r.) și domnul Draghi (șeful BCE, Mario Draghi – n.r.) prin care s-a stabilit că, în loc de o comunicare formală între cele două instituții, să lucrăm de la început împreună pentru a descoperi o cale, pe care sperăm să meargă și alte țări din afara zonei euro”, a spus Olteanu.
Viceguvernatorul BNR a explicat că e mai bine ca România să intre în sistemul Uniunii Bancare înainte de aderarea la euro, care e un proces mai complex și presupune o dezvoltare și o recuperare de decalaje economice, întrucât accesul la informații și la decizii e mai mare, precum și cel la finanțări mai ușoare și mai ieftine probabil, iar riscul bancar se reduce.
„Mecanismul Unic de Supraveghere (MUS) va începe să funcționeze la 4 noiembrie, însă România ar putea deveni membru al acestuia în cursul anului viitor, pentru că reformele legislative necesare sunt destul de complexe, iar procedurile prealabile aderării stabilite de BCE necesită un interval de câteva luni de la momentul finalizării proiectelor legislative”, a precizat Olteanu.
În ceea ce privește aderarea la zona euro de la 1 ianuarie 2019, el spune că Romania arată o stabilitate „remarcabilă” la tabloul de board, cu cei zece indicatori, „cea mai mare stabilitate din afara zonei euro”.
„Acest lucru este o calitate pentru că înseamnă că am ieșit din zona de instabilități. Provocarea României este însă recuperarea decalajelor, pentru că trebuie să creștem economic continuu pe un număr relevant de ani”, a punctat Olteanu.