Romania are cel mai mare cost fiscal din UE pentru un angajat cu salariu minim
KPMG România a lansat cea de-a 4-a ediție a Ghidului privind detașarea internațională a lucrătorilor, un studiu privind cerințele minime de salarizare și nu numai în cazul detașărilor internaționale în statele membre ale Uniunii Europene (UE), ale Spațiului Economic European (SEE) și Elveția. Scopul principal al acestui studiu este de a oferi angajatorilor o imagine de ansamblu asupra potențialelor costuri și obligații administrative asociate detașărilor internaționale. În acest sens, Ghidul include informații privind salariul minim, cota efectivă de impozitare și procedurile specifice de înregistrare necesare în fiecare stat membru.
„În mod surprinzător sau nu, țările cu un nivel al salariului minim scăzut au costuri fiscale mai mari pentru angajați. În timp ce Irlanda, țara cu cel mai înalt nivel al salariului minim net din UE/SEE/Elveția, are o cotă efectivă de impozitare de 24,07% pentru angajat, România, țara cu cel de-al doilea cel mai mic salariu minim net din UE/SEE/Elveția, are o cotă efectivă de impozitare de 40,85%”, explică Mădălina Racovițan, Partener Consultanță Fiscală și Head of People Services, KPMG în România.
Ghidul compară, de asemenea, nivelul salariului minim aplicabil în statele membre UE/SEE/Elveția. Racovițan explică: „Din anul 2016, când KPMG a început această serie de studii, Olanda, Irlanda și Luxemburg au fost țările cu cel mai înalt nivel al salariului minim stabilit la nivel național, în timp ce România și Bulgaria au ocupat constant ultimele locuri, cu cel mai mic nivel al salariului minim”.
Potrivit ediției 2019 a Ghidului, din cele 21 de țări incluse in studiu care au un salariu minim stabilit la nivel național, România se situează pe locul 19 cu un salariu minim de 439 euro, urmată doar de Letonia (430 euro) și Bulgaria (286 euro). Începând cu acest an, România are un salariu minim diferit pentru industria construcțiilor (633 euro), semnificativ mai mare decât cel standard. În acest context, România se situează în sectorul construcțiilor pe locul 16 din cele 26 de țări care au furnizat informații referitoare la salariul minim brut aplicabil în acest domeniu.
„În funcție de țara în care are loc detașarea și de situația specifică a angajatului, costurile pentru angajator vor fi diferite. Nu există o rețetă sau o regulă general valabilă în ceea ce privește detașările internaționale. Fiecare detașare trebuie analizată individual”, spune Mădălina Racovițan.