România, în top 10 cele mai bune destinații pentru activități de logistică, dominat de Europa de Vest
România este singura țară din Europa Centrală și de Est prezentă într-un top al celor mai atractive zece destinații pentru activități de logistică în acest an, dar și în 2018, dominat de țări din Europa de Vest, realizat de la dezvoltatorul de parcuri industriale și logistică Prologis.
Pentru realizarea topului au fost intervievați utilizatori de spații de depozitare din diferite sectoare de activitate, de la retail, industria auto la cea farmaceutică. Acestora li s-a cerut să realizeze un clasament al celor mai importante 100 de locații în funcție de 13 criterii, primele cele mai importante fiind accesul la rutele de transport, proximitatea față de clienți, costurile din domeniul imobiliar, flexibilitatea și disponibilitatea forței de muncă.
Bucureștiul și zona de Vest a României au fost plasate pe locul 8 în topul celor mai „dorite” destinații pentru activități de logistică în acest an și pe cinci în 2018, cele mai bune scoruri fiind obținute la capitolul costuri din domeniul imobiliar și flexibilitatea și disponibilitatea forței de muncă. Așa cum era de așteptat, cel mai scăzut scor a fost obținut la capitolul infrastructură, dar și la terenurile și spațiile moderne de logistică disponibile.
În top zece cele mai atractive destinații pentru 2013 se mai găsesc, în ordine, Venlo (Olanda), Anvers (Bruxelles), Rotterdam (Olanda), Rhein-Ruhr (Germania), Madrid, Liege și zona centrală a Germaniei, Ile de France și Dusseldorf.
Pentru 2018, primul loc rămâne Venlo (Olanda), acesta fiind urmat de Rotterdam, Anvers și Rhein-Ruhr.
România a reușit să surclaseze piețe precum Frankfurt pe Main, Praga, Munchen, Hamburg, Barcelona sau vestul Angliei.
Prologis este unul dintre cei mai mari dezvoltatori de parcuri industriale și de logistică din lume, în România deținând un proiect situat în apropierea autostrăzii București-Pitești.
Prologis Park Bucharest A1 cuprinde patru clădiri, totalizând 107.000 metri pătrați, iar terenul deținut de companie în zonă permite construcția a încă 186.000 metri pătrați de astfel de spații.