România începe să „exporte” animatori pentru copii pe litoralul grecesc
„Am dezvoltat în ultimii ani o echipă de entertainment pentru copiii turiștilor, care să-i țină ocupați întreaga zi, iar părinții să se poată relaxa în concedii. Acum avem o echipă de 20 de animatori pregătiți în ultimii patru ani atât în țară, cât și în străinătate, iar din acest an vom exporta conceptul și la unele hoteluri din afara țării, unde avem turiști”, a declarat agenției MEDIAFAX Marius Usturoiu, proprietarul agenției de turism Mareea și al firmei hoteliere Mareea Hotels, care administrează complexul all inclusive Family Club Mercur-Minerva din Mamaia.
Usturoiu a constatat, în urma unui studiu realizat pe turiștii din ultimii cinci ani, că de multe ori copiii români care nu știu engleză se plictisesc în vacanțele pe care le fac cu părinții în străinătate, neînțelegând limba în care se desfășoară jocurile.
Într-o primă etapă, Mareea Hotels va trimite din acest an zece animatori la zece hoteluri din insulele grecești, sunt cazați, în fiecare serie, 50-60 de copii din România. Animatorii se vor integra în echipa de animație a resortului respectiv și vor interacționa cu copiii români, antrenându-i în limba română în diverse jocuri și concursuri pe plajă.
Mareea Hoteles are cereri pentru animatori și de la hoteluri all inclusive de pe litoralul românesc, care vor să-și externalizeze serviciile de animație. În acest an, firma va trimite trei animatori și la trei hoteluri de pe litoralul românesc.
„Ne gândim să extindem echipa de animatori și să trimitem și în Spania și Turcia. În Bulgaria nu extindem acest proiect, pentru că suntem în competiție directă cu litoralul bulgăresc și vrem să-i facem pe turiștii români să se reîntoarcă pe litoralul nostru. Anul trecut, 30% din clienții complexului all inclusive Mercur-Minerva din Mamaia, pe care îl administrăm, au fost români care în anii anteriori mergeau pe litoralul bulgăresc, și printre argumentele care i-au făcut să se întoarcă a fost, alături de calitatea serviciilor și a mâncării, animația în limba română”, a spus Usturoiu.
El a explicat că atât în România, cât și în hotelurile din Grecia, unde trimite animatori, părinții copiiilor nu plătesc în plus pentru animație.
Marius Usturoiu apreciază că după 20 iunie, când încep vacanțele școlare, mai mult de două treimi din turiștii de la all-incluisive, atât din țară, cât și din străinătate, sunt părinți cu copii.
Divizia de entertainment a fost înființată în urmă cu patru ani de Mareea Hotels și este condusă de managerul executiv al companiei, Elena Usturoiu, și în primii trei ani a asigurat animația doar pentru hotelurile din portofoliu.
Mareea este una dintre primele zece agenții din România după volumul vânzărilor, înregistrând anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 17 milioane de euro, în creștere cu 10% comparativ cu anul precedent.
Mareea Hotels, care administrează complexul all inclusive Family Club Mercur-Minerva din Mamaia și hotelul Rozmarin din Predeal, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 5 milioane de euro, în creștere cu 20% față de anul precedent.