România, pe primul loc în Uniunea Europeană la capitolul ratei anuale a inflației
Media inflației anuale la nivelul Uniunii Europene a fost de 1,4% în iulie 2019, în scădere față de 1,6% în iunie, transmite Eurostat.
Rata anuală a inflației în zona euro a fost de 1,0% în iulie 2019, în scădere față de valoarea din iunie, de 1,3%. În aceeași perioadă a anului trecut rata inflației a fost de 2,2%.
Cele mai mici rate anuale au fost înregistrate în Portugalia (-0,7%), Republica Cipru (0,1%) și Italia (0,3%). La polul opus se află România (4,1%), Ungaria (3,3%), Letonia și Slovacia (ambele 3,0%). Față de iunie, inflația anuală a scăzut în cincisprezece state membre, a rămas stabilă în două și a crescut în unsprezece.
În iulie, cea mai mare contribuție la rata anuală a inflației din zona euro a venit din partea serviciilor cu 0,53 puncte procentuale, urmată de alimente, alcool și tutun (+0,37 %), bunuri industriale neenergetice (+0,08 5) și energie (+0,05 %).