România, printre statele UE cu cea mai ridicată rată anuală a inflației, în septembrie
Potrivit, Oficiului European de Statistică România, Slovacia și Ungaria au înregistrat cele mai ridicate rate ale inflației din UE. Conform acestor cifre, inflația din zona euro este tot mai departe de obiectivul țintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creștere a prețurilor mai mică, dar apropiată de 2%.
În septembrie 2018, rata inflației în zona euro era de 2,1% iar în UE de 2,2%.
Cele mai ridicate rate anuale ale inflației din UE au fost înregistrate luna trecută în România (3,5%), Slovacia (3%) și Ungaria (2,9%), iar cele mai scăzute în Cipru (minus 0,5%), Portugalia (minus 0,3%), Grecia, Spania și Italia (toate cu 0,2%). Comparativ cu luna precedentă, inflația anuală a scăzut în 20 de state membre, a rămas stabilă în cinci și a urcat în două țări membre. Datele pentru Marea Britanie nu sunt disponibile.
În cazul zonei euro, cea mai ridicată contribuție la rata anuală a inflației a venit de la tarifele la servicii (0,66 puncte procentuale), urmate de prețurile la alimente, alcool și țigări (0,29 puncte procentuale) și prețurile la energie (minus 0,18 puncte procentuale).
În schimb, inflația de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate prețurile pentru bunuri volatile, precum energia și alimentele, s-a situat la 1,2% în septembrie, în creștere față de 1,1% în august.