România și Bulgaria au fost criticate marți de comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, László Andor, în cadrul unei conferințe de presă organizate de Comitetul Economic și Social European (CESE), potrivit portalului neurope.eu.
Chiar dacă László Andor a dat exemple de bune practici din ambele țări, el a caracterizat, diplomatic, viteza de atragere a fondurilor europene din Fondul Social European în cele două state membre UE, drept una care „nu este impresionantă”.
În Bulgaria, de exemplu, una dintre principalele priorități la acest capitol o reprezintă furnizarea unui acces mai bun la educație, formare și orientare profesională pentru grupurile etnice minoritare, persoane cu handicap și tinerii care au abandonat școala.
În România, una dintre priorități, în opinia comisarului european, o reprezintă eforturile pentru cuprinderea grupurilor cu risc de excluziune socială – romii sau persoanele cu handicap – în cadrul pieței forței de muncă.
România se află pe locul 10, între statele membre UE, cu finanțări de circa 4 miliarde de euro în cadrul FSE, în timp ce Bulgaria nu se încadrează în primele zece locuri ale acestui clasament pentru fondurile disponibile în perioada 2007-2013, mai arată autorul articolului.
Amintim că pe 25 octombrie Comisia Europeană a declanșat oficial procedura de presuspendare a fondurilor pe programele operaționale Regional, Transporturi și Competitivitate. Pentru cele trei programe, pentru care CE a declanșat procedura de presuspendare, țara noastră avea alocate aproape 10 miliarde de euro, pentru perioada 2007-2013.
Pe de altă parte, plățile pentru programul POSDRU, în prezent blocate, ar putea fi reluate după auditul din luna noiembrie, potrivit unui anunț făcut recent de Peter Jorgensen, Directorul pentru Ocuparea Forței de Muncă Afaceri Sociale și Incluziune Sociala din cadrul Comisiei Europene.