Prima pagină » Economic » România și Ungaria, acord pentru asigurarea securității aprovizionării cu gaze naturale. S. Burduja: „Singura soluție este să strângem rândurile”

România și Ungaria, acord pentru asigurarea securității aprovizionării cu gaze naturale. S. Burduja: „Singura soluție este să strângem rândurile”

România și Ungaria, acord pentru asigurarea securității aprovizionării cu gaze naturale. S. Burduja: „Singura soluție este să strângem rândurile”

Titularii portofoliului Energiei din cadrul Guvernului România și cel al Ungariei au semnat, luni, la Budapesta un acord guvernamental menit să oficializeze o serie de măsuri de solidaritate pentru asigurarea securității aprovizionării cu gaze naturale.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat, luni, că a semnat cu omologul său ungar, Szijjártó Péter, ministrul afacerilor externe și comerțului de la Budapesta, Acordul între Guvernul României și Guvernul Ungariei privind măsuri de solidaritate pentru asigurarea securității aprovizionării cu gaze naturale.

„Într-un moment foarte complicat pentru Europa, dar mai ales pentru regiunea în care ne aflăm, consolidăm cooperarea în domeniul energiei cu țările vecine. Singura soluție este să strângem rândurile, pentru a fi mai bine pentru toți. România și Ungaria își asumă responsabilitatea de a reacționa rapid în situații de criză, pentru a proteja consumatorii din cele două țări, fără a afecta piața internă”, a transmis ministrul român al Energiei, într-o postare pe Facebook.

Ce a spus oficialul ungar

Ungaria încearcă să-și extindă cooperarea cu România în sectorul gazelor naturale pentru a-și diversifica sursele de energie, iar companiile lor relevante negociază deja un acord, anunță

În paralel, ministrul maghiar de Externe, Peter Szijjarto, a scris pre rețeaua de socializare că este vorba de „un acord istoric” cu România, care va avea ca rezultat o cooperare atât de strânsă în domeniul securității energetice între cele două țări.

„Tratatul de solidaritate a gazelor naturale stabilește modalitățile de acordare a asistenței de urgență, îmbunătățește și mai mult securitatea aprovizionării cu energie și menține rezultatele reducerii deșeurilor. În ceea ce privește transportul de gaze naturale către Ungaria, importanța direcției sud a crescut semnificativ în ultimii ani și va crește și mai mult în viitor”, a scris demnitarul ungar.

Amendament semnat de șefii Trangaz și FGSZ

În marja acordului de solidaritate dintre România Ungaria, la Budapesta a fost semnată și modificarea Acordului de interconectare (AI) între pperatorii de transport al gazelor naturale (OTS) din Ungaria și România, respectiv Transgaz și FGSZ, potrivit unui comunicat publicat de compania ungară.

Potrivit amendamentului tehnic, cei doi operatori de trasport, în cazul oricărui eveniment extraordinar, părțile vor coopera efectiv pentru a menține fluxul fizic de gaze și transportul continuu de gaze între cele două țări. Modificarea acoperă lucrări extraordinare de întreținere, inspecție și reparație a conductelor, precum și schimbul de cunoștințe tehnologice și reconcilierea datelor.

Szabolcs Ferencz I., Președintele-CEO al FGSZ (stânga), Ion Sterian, director general Transgaz (dreapta). Sursa foto: Transgaz

„Acordul de astăzi este un pas semnificativ înainte, deoarece nu a fost încheiat un astfel de acord cu niciun alt OTS. Această cooperare întărește relația dintre OTS-uri în cazul unor circumstanțe extraordinare; ca urmare, securitatea energetică între cele două țări se îmbunătățește”, a declarat Szabolcs Ferencz I., Președintele-CEO al FGSZ.

Noi pași pentru Coridorul verde

Reuniunea de la Budapesta i-a adus împreună pe reprezentanții guvernelor din România, Ungaria, Azerbaidjan, Georgia și Bulgaria pentru a discuta și mai aplicat despre Coridorul Verde, în esență un cablu submarin în curent continuu, care va lega, prin Marea Neagră, România și Georgia, cu prelungirea conexiunii în Ungaria și Azerbaidjan.

Potrivit lui Sebastan Burduja, acesta este cel mai mare proiect energetic verde din Uniunea Europeană, care a va conecta energia din surse regenerabile produsă în cele cinci țări, iar România joacă un rol central.

„Coridorul Verde va include cel mai lung cablu submarin în curent continuu din lume, de peste 1100 km. Prin participarea la acest proiect, România își consolidează perspectivele de hub energetic pe harta Europei pentru o energie mai sigură, mai ieftină și mai curată — în această ordine de priorități. Proiectul este evaluat la peste 10 miliarde EUR și a fost lansat la București în 2022, în prezența președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”, a detaliat ministrul român.

Compania de proiect are sediul în România și a fost înregistrată recent înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București (ONRC). Aceasta se numește „GECO POWER COMPANY – GREEN ENERGY CORRIDOR POWER COMPANY SOCIETATE CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ” și are asociați fondatori Transelectrica și omologii operatorilor de transport și de sistem al energiei electrice din Azerbaidjan, Georgia și Ungaria.

„Nu ne deranjează deloc să înlocuim dependența Ungariei față de Rusia cu o dependență față de România”

Sebastian Burduja a precizat că a prezentat cu acestă ocazie și stadiul proiectului Neptun Deep și a reiterat că România joacă un rol activ pentru reducerea dependenței europene față de gazul rusesc.

„I-am spus și ministrului maghiar: nu ne deranjează deloc să înlocuim dependența Ungariei față de Rusia cu o dependență față de România. Suntem un partener corect, cu valori europene. Măi mult, strict din ceea ce nu vom avea nevoie pentru consumul intern, vom putea exporta la un preț bun, în interesul românilor — pentru dezvoltare, locuri de muncă și creștere economică”, a transmis Sebastian Burduja.

Primele foraje în perimetrul de mare adâncime Nepun Deep, operat de OMV Petrom, partener egal în proiect alături de Romgaz, se vor realiza în cursul acestui an, iar în 2027 va începe producția.

Ministrul român a readus în discuție și subiectul interconectărilor, esențiale pentru buna funcționare a pieței unice a energiei, dat și a diversificării surselor.

„În continuare, rămâne de maximă urgență ca statele central-europene să își dezvolte interconectările către granița de est a UE, ca Europa să continue să își diversifice sursele de energie și să își mărească producția. Sunt pași mari pe care continuăm să îi facem și nu ne vom opri, indiferent de manipulări și de încercările de destabilizare ale celor care nu vor nici o Românie, nici o Europă pe picioarele lor, fără dependențe energetice toxice”, a conchis demnitarul român.

Sursa foto: Facebook

Citiți și:

Oficialii Guvernului, ai Ambasadei SUA, Romgaz și OMV Petrom, pe platforma care va fora în Marea Neagră. „În Neptun Deep ne punem speranțe uriașe”

Câtă energie electrică a fost produsă de instalațiile de STOCARE din România în cele 19 luni de la prima punere în funcțiune. CIFRELE oficiale

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate