Românii au dat mai puțin pe alimente, dar au băut mai multă bere în primele 6 luni ale anului

Românii au dat mai puțin pe alimente, dar au băut mai multă bere în primele 6 luni ale anului
Publicat: 12/09/2012, 12:43
Actualizat: 04/02/2019, 12:24

Cheltuielile românilor pentru alimente au scăzut cu 2% în primul semestru, în timp ce sumele alocate pentru băuturi non-alcoolice și bere au crescut cu 5%, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare de piață GfK România.

În intervalul analizat consumul casnic de bunuri de larg consum a crescut cu 2%, în monedă națională, comparativ cu perioada similară a anului precedent, potrivit GfK.

„După un an 2011 în care inflația a avut un impact puternic asupra evoluției cheltuielilor gospodăriilor din România și a adus scăderi volumice cu precădere pentru segmentul de produse alimentare, observăm în continuare o tendință negativă pentru aceste produse. În primele șase luni, valoarea cheltuită pentru alimente a scăzut cu 2%, în timp ce cheltuielile pentru băuturi non-alcoolice și bere au crescut cu 5%. După o perioadă cu scăderi puternice înregistrate și în segmentul produselor de îngrijire personală și a locuinței, valoarea cheltuită a început să aibă evoluții pozitive”, se arată într-un comunicat al companiei de cercetare.

Unul dintre produsele alimentare pentru care gospodăriile și-au redus cheltuielile în acest an este uleiul de gătit. În 2011 gospodăriile au cheltuit pentru această categorie cu până la 40% mai mult comparativ cu 2010, în timp ce în primele șase luni se înregistrează o scădere valorică de până la 9% și un volum în regres cu 6%.

Alte categorii care înregistrează valori negative sunt tabletele de ciocolată și iaurtul cu fructe. Volumele de cafea macinată și prăjită continuă să scadă, în timp ce valoric evoluția rămâne pozitivă, cu un număr constant de consumatori.

Dintre produsele de îngrijire personală pentru care s-au observat creșteri volumice se numără șamponul de păr, săpunul de toaletă și deodorantele, în timp ce categorii precum pasta de dinți și detergentul de spălat rufe au avut evoluții constante.

„Comerțul modern continuă să câștige teren în fața celui tradițional, atrăgând în primele șase luni ale anului 49% din totalul cheltuielilor gospodăriilor din România pentru produse de larg consum, în creștere cu două puncte procentuale față de perioada similară a anului precedent. Buticurile și magazinele alimentare au atras aproape 36% din totalul cheltuielilor pentru produsele din categoria FMCG comparativ cu 37% în perioada precedentă. Ritmul de scădere s-a redus în contextul în care în prima jumătate de an din 2011 comparativ cu perioada similară din 2010, aceste formate au pierdut 3 puncte procentuale în valoare”, se spune în comunicat.

În structura comerțului modern, supermarketurile acoperă 16% din valoare, poziție consolidată și prin restructurarea unui magazin de tip discount în supermarket.

În ceea ce privește hipermarketurile, acestea au câștigat la rândul lor un punct procentual în prima jumătate a anului, rata de creștere fiind la mai puțin de jumătate din cea înregistrată în primele șase luni din 2011.

Principalul motor de creștere în cazul formatelor comerțului modern rămâne numărul mai mare de cumpărători, această tendință fiind consolidată și prin continua expansiune teritorială a marilor lanțuri de retail, arată autorii studiului.

„Prima jumătate a anului aduce însă și creșteri ale frecvenței de cumpărare la nivel de canale, aceasta după o perioadă în care numărul de acte de cumpărare a scăzut constant de la an la an. Frecvența mai mare de cumpărare este însoțită însă de o loialitate mai mică față de retaileri la nivel de total bunuri de larg consum, ceea ce confirmă trendul de «shopping around». Odată cu expansiunea formatelor comerțului modern, observăm creșteri puternice și pentru produsele marcă privată. Acestea au câștigat 3 puncte procentuale în primele șase luni, acoperind 11% din piața bunurilor de larg consum în valoare, în detrimentul mărcilor naționale. La nivelul numărului de cumpărători, 9 din 10 gospodării au achiziționat cel puțin o dată produse marcă privată în prima jumătate a anului 2012, în timp ce valoarea plătită în medie pentru aceste produse a crescut cu mai mult de 30%”, se spune în comunicat.

Studiul are la bază informații obținute prin monitorizarea consumului casnic a aproximativ 90 de categorii de produse de larg consum, pe un eșantion de 2.200 gospodării, reprezentativ la nivel național.

GfK este una dintre cele mai mari companii de cercetare de piață din lume, fiind prezentă pe piața locală din 1992.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Desertul cu o explozie de gusturi. Nu te poți opri din mâncat
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Gabi Bădălău, adevărul despre momentul în care și-ar fi dat copiii afară din casă: ”Nu...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Vedeta baschetbalului american LeBron James va purta drapelul SUA la Jocurile Olimpice