Românii plătesc până la 3.000 de euro pentru Revelion 2015 pe Valea Prahovei. „Nu mai avem nici un loc liber”
Cele mai multe pachete includ patru nopți de cazare în perioada 30 decembrie – 4 ianuarie, iar la unele pensiuni oferta pentru revelion include pensiune completă, scrie Ziarul Financiar.
„Nu mai avem niciun loc liber de Revelion sau de Crăciun”, a spus un reprezentant al pensiunii Casa Magică din Bușteni, unde pachetul de revelion costă 780 de lei (177 de euro) de persoană, preț care include patru nopți de cazare în regim de pensiune completă. Unitatea de cazare are o capacitate de 21 de camere.
Pe site-ul de rezervări booking.com se precizează că în minivacanța de revelion (30 decembrie – 4 ianuarie) aproape 80% din unitățile de cazare de pe Valea Prahovei sunt rezervate. Și pe site-ul turistinfo.ro în dreptul mai multor pensiuni și vile se menționează că sunt reÂzervate de revelion. Cei mai mulți proprietari de vile închiriază unitatea de cazare la cheie unui singur grup de prieteni.