Prima pagină » Economic » Românul care îi învață pe străini să facă dulceață de trandafiri

Românul care îi învață pe străini să facă dulceață de trandafiri

Dulceață de trandafiri ecologică, fructe și legume eco. O afacere de succes made in Romania

Totul a început după ce familia Cismaș a preluat un proiect inițiat cu ani în urmă de școala din localitatea Boiu, aflată în județul Mureș. „Suntem bucuroși că ne-am asumat această sarcină deloc simplă pentru niște oamenii care nu au trăit din agricultură și mai cu seamă din agricultură ecologică”, a spus pentru gândul Dan Cismaș, care lucrează pământul împreuna cu soția, cei patru copii și nora sa. Din când în când primesc câte o mână de ajutor din străinătate, cum se întâmplă acum, când în solariile de la Țopa și la cultura de trandafiri lucrează o studentă din Germania, venită în România pentru cinci săptămâni pentru a învăța la ferma familiei Cismaș cum să facă agricultură ecologică.

Foto: Facebook/Ferma Ecologică Țopa

Cum s-a transformat un proiect școlar într-o fermă eco care atrage străinii în România

Proiectul prevedea inițial cultivarea trandafirilor pe un lot de aproximativ 5.000 de metri pătrați aflat în localitatea Boiu și extinderea lui în satele Țopa, Daneș și Criș. Ideea i-a aparținut directorului unității de învățământ din Boiu – Nicolae Suciu, iar trandafirii au foar plantați în anul 2002, cu ajutorul membrilor Fundației pentru cultură și ecologie din Mediaș.

„S-a construit atunci și o distilerie în Daneș care urma să prelucreze trandafirii în vederea obținerii de uleiuri destinate industriei cosmetice”, ne explică Cismaș.

Foto: Un grup de studenți germani de la o facultate agricolă din Mecklenburg care au vizitat ferma din Țopa alături de profesori.

Doi ani mai târziu, planul inițial a fost extins. „În 2004, tot la școală, a apărut idea de a construi o fermă ecologică tocmai pentru a le oferi copiilor din zonă accesul la o informație utilă și în idea de a administra cultura de trandafiri”, adaugă el.

Proiectul „Copiii din Boiu” a primit 100.000 de euro finanțare din partea unei asociații din Germania. „Proiectul inițial era ca fundația să administreze o perioadă, timp în care să pornească inițierea cu tinerii dormici să învețe principiile agriculturii biodinamice. Din păcate, proiectul nu a funcționat așa cum era stabilit și după trei ani fundația a decis să-l dea unei familii care dorește să îl continue”, ne mai spune fermierul mureșean.

Așa s-a ajuns ca în 2009, familia Cismaș să ia în arendă ferma transformată astăzi în loc de popas pentru străinii care vor să afle mai multe despre agricultura ecologică.

„În timpul acela eu lucram pe post de muncitor la școala din localitatea Boiu unde se întâmplau toate acestea și am înțeles într-un fel preocuparea directorului Suciu vizavi de educația copiilor. Am și pus umărul la ridicarea fermei, iar mai apoi am decis împreună cu familia că ar fi bine să preluăm în administrare această fermă”, ne explică Dan Cismaș.

Trandafirul de Țopa ajunge dulceață eco sau ceai

 Dan Cismaș și soția sa Tincuța produc dulceață de trandafiri bio, care ajunge pe piață la prețul de 8 lei borcanul de 200 ml.

Foto: Facebook/Ferma Ecologică Țopa

Petalele trandafirilor sunt, totodată, uscate și vândute ca ceai – simplu sau combinat cu plate medicinale, precum cătina. Tot din petale, mureșenii de la Țopa fac și sare de trandafir, toate produselele fiind certificate eco.

Foto: Facebook/Ferma Ecologică Țopa

Pe lângă trandafiri, familia cișmaș cultivă, în solarii întinse pe 500 de metri pătrați, legume. În total, ferma are în exploatare 45 de hectare de teren, dintre care 30 de hectare de pășuni și fânețe și 15 hectare de teren arabil, toate certificate ecologic sau aflate în conversie spre bio. Pe terenul arabil ei cresc plante medicinale, porumb, grâu, dar și pomi fructiferi, mai exact meri, peri și pruni.

Foto: Facebook/Ferma Ecologică Țopa

„Ne bucurăm tare mult de faptul că suntem capabili să ducem mai departe o idee atât de frumoasă și generoasă, aceea de a lucra împreună”, ne spune Dan Cismaș, care se ocupă la ferma din Țopa și cu creșterea animalelor și produce elemea, cașcaval, brânză dulce și smântână.

Foto: Facebook/Ferma Ecologică Țopa

Foto: Facebook/Ferma Ecologică Țopa

Ce înseamnă, de fapt, agricultura ecologică

În agricultura ecologică este interzisă utilizarea organismelor modificate genetic, a fertilizatorilor și a pesticidelor de sinteză, a stimulilor și regulatorilor de creștere. Fermierii nu au voie să folosească nici hormoni sau antibiotice.

La procesarea alimentelor eco se restricționează, totodată, folosirea aditivilor, a substanțelor complementare și a celor chimice de sinteză.

„Agricultura ecologică are o contribuție majoră la dezvoltarea durabilă, la creșterea activităților economice cu o importantă valoare adăugată și la sporirea interesului pentru spațiul rural”, potrivit ministerului de resort.

Sursă: MADR

Orice consumator poate să diferențieze, pe baza etichetei, un produs ecologic de unul obișnuit. Pe etichetele produselor ecologice trebuie să apară, printre altele, o siglă națională „ae”, specifică produselor ecologice, și o siglă comunitară.

Citește și