Românul din spatele lui Donald Trump. Cine este conaționalul care a pus umărul la ascensiunea viitorului președinte al SUA

Publicat: 27 12. 2016, 07:52

New York Times, cel mai influent ziar american, a făcut o descriere detaliată a business-ului organizației lui Donald Trump, care acum este obligat să îl dizolve pentru a nu fi în conflict de interese cu poziția de președinte al Statelor Unite, pe care o va ocupa după 20 ianuarie.

Andrew Weiss este un imigrant român care a crescut în Brooklyn, și a fost angajat imediat după ce a terminat școala în 1981, imediat ce Trump începea să se facă cunoscut. După douăzeci și cinci de ani, după ce a fost alături de Trump în vremuri bune și vremuri dificile, inclusiv în cadrul eșecului spectaculos al cazinourilor din Atlantic City, Weiss este încă alături de președintele SUA, ca vice-președinte pentru dezvoltare și construcții.

În cercul de apropiați ai lui Trump se află atât nume care vin din industrie, persoane care s-au făcut remarcate și au fost aduse ulterior în organizație, cât și persoane care au început de jos și au rămas loiale magnatului american.

Unul dintre șefii organizației lui Donald Trump este Matthew Calamari, Chief Operating Officer, care a început de jos, ca bodyguard. El și-a extins rolul și a rămas loial șefului său. În urmă cu cinci ani, Matthew Calamari Jr., fiul acestuia, s-a alăturat echipei lui Trump ca paznic. Astăzi, el este directorul de supraveghere. BRian Baudreau, general manager la Trump Itnernational Hotel din Las Vegas, a început ca șofer pentru Trump.

„Tatăl meu recunoaște talentul în oamnei”, a spus Eric Trump, care își amintește cum Baudreau îl ducea la școală cu mașină. „Este parte din familie”, a adăugat acesta.

„Pentru a avea succes în această companie, trebuie să ai competențele necesare, să fii dedicat și loial”, a spus Alan Garten, avocatul lui Trump, scrie Ziarul Financiar.