Rusia ar putea cumpăra 24,9% din compania care controlează Petrom
OMV a preluat pachetul majoritar de acțiuni la Petrom în 2004. Compania este controlată de OMV, care deține 51,01% din acțiuni, în timp ce statul român are prin Ministerul Economiei 20,64% din titluri. În acționariat se regăsește și Fondul Proprietatea, cu o participație de 19%, iar restul titlurilor sunt în portofoliile altor acționari.
Preluarea unui sfert din acțiunile OMV ar oferi grupului rus de stat Gazprom un „cap de pod” în UE, deși autoritățile europene au impus sancțiuni Rusiei din cauza anexării Crimeei și au nemulțumiri semnificative legate de gazoductul South Stream, care va fi construit de Gazprom și parteneri europeni până în Austria.
„Au avut loc discuții, dar nu s-au decis încă asupra prețului”, a spus sursa Reuters.
Compania holding OIAG a statului austriac, care controlează aproape 32% din OMV și are un pact cu International Petroleum Investment (IPIC) din Abu Dhabi prin care își coordonează votul în anumite situații și transferurile de acțiuni, a afirmat că nu a observat semene că IPIC vrea să iasă din acționariat.
„Este o noutate pentru mine”, a declarat, într-o conferință de presă, Siegfried Wolf, om de afaceri cu strânse legături cu Rusia, numit joi președinte al OIAG.
OIAG, care are drept de preempțiune pentru participația IPIC nu ar avea, în mod obligatoriu, cunoștință despre astfel de negocieri decât în momentul când fondul arab ar fi gata să vândă. Wolf a afirmat că nu a discutat cu IPIC despre subiect.
O sursă din industria de gaze naturale din Rusia a respins perspectiva ca Gazprom să cumpere participația la OMV. Gazprom a semnat săptămâna aceasta un acord cu OMV pentru construcția unei secțiuni a gazoductului South Stream.
Parlamentarul austriac de opoziție Peter Pilz a declarat pentru cotidianul austriac Kurier și pentru Reuters că are informații că IPIC și Gazprom au discutat despre participația la OMV.
Gazprom și IPIC au refuzat să comenteze, în timp ce OMV a răspuns că întrebările trebuie adresate acționarilor.
Acțiunile OMV au închis joi în urcare cu 2,9%, la un preț la care participația de aproape 25% a fondului din Abu Dhabi ar valora 2,7 miliarde de euro.
„Ca acționar al OMV, Gazprom ar obține mai mult control asupra construcției și operării gazoductului South Stream. Ar putea exista, însă, un conflict de interese, întrucât Gazprom ar fi în situația de a cumpăra propriile gaze naturale”, a declarat Mikhail Korchemkin, director la firma americană de consultanță East European Gas Analysis.
Preluarea participației de către Gazprom nu ar avea impact din perspectiva prețului acțiunilor, a declarat un alt analist, care a refuzat să fie numit, din cauza naturii politice a subiectului.
„Dar dacă Gazprom ar face o ofertă pentru întreaga companie, ar fi binențeles o situație diferită”, a spus el.
OMV este prima companie occidentală care a semnat un acord pe termen lung pentru achiziția de gaze naturale cu Uniunea Sovietică în 1968 și este în continuare un important client pentru Gazprom.
Parlamentarul austriac Peter Pilz a declarat că este îngrijorat de creșterea influenței Rusiei în Austria. Președintele austriac s-a întâlnit cu omologul său rus, Vladimir Putin, săptămâna aceasta, afirmând că discuțiile aduc rezultate mai bune decât sancțiunile.
IPIC, care deține participația la OMV de 20 de ani, are pachete de acțiuni și la alte companii din Europa, inclusiv la banca italiană UniCredit.
Petrom a generat în primul trimestru din acest an 49% din profitul OMV, față de 42% în primele trei luni ale anului trecut. Profitul OMV înainte de dobânzi și taxe, ajustat pentru elemente nerecurente și efecte de inventar la rafinării a scăzut cu 21%, de la 849 milioane de euro anul trecut la 668 milioane de euro, se arată într-un raport al grupului.
Petrom a adus o contribuție de 328 milioane de euro la rezultatul OMV, în declin cu 9% comparativ cu 360 milioane de euro în primul trimestru din 2013.
Petrom a înregistrat în perioada ianuarie-martie vânzări de 5,29 miliarde de lei, cu 9% mai mici decât în primele trei luni ale anului trecut, și un profit net de 1,07 miliarde de lei, în scădere cu 19%, a anunțat compania.
Compania a raportat pentru primul trimestru din 2013 vânzări de 5,78 miliarde de lei și un profit net de 1,33 miliarde de lei.