S-a dublat numărul de căutări pentru un nou loc de muncă. N-ai fi spus că acest domeniu a ajuns la un nivel de saturație

S-a dublat numărul de căutări pentru un nou loc de muncă. N-ai fi spus că acest domeniu a ajuns la un nivel de saturație
Angajații din domeniul IT&C au fost printre cei mai activi în căutarea unui nou job în luna iulie 2020, cu un volum de peste 20.000 de căutări, dublu față de media lunilor anterioare / Sursă foto: Pixabay / caracter ilustrativ
Publicat: 07/08/2020, 12:02
Actualizat: 07/08/2020, 12:14

Angajații din domeniul IT&C au fost printre cei mai activi în căutarea unui nou job în luna iulie 2020, cu un volum de peste 20.000 de căutări, dublu față de media lunilor anterioare.

Și asta în condițiile în care, la cinci luni de la declanșarea pandemiei de COVID-19, piața IT&C este dominată de precauție și stabilitate.

Angajații cu experiență nu mai caută să își schimbe așa ușor jobul, iar angajații entry-level își găsesc mai greu un loc de muncă. Pe de altă parte, companiile mici au fost cele mai expuse crizei provocate de noul tip de coronavirus”, spune Florin Drăgan, rectorul Politehnica Timișoara.

Cei de la BestJobs care, de altfel, au pus la dispoziție statisticile, spun că schimbările ultimelor luni au pus o amprentă puternică pe piața muncii, interesul angajaților în ceea ce privește căutarea unui loc de muncă a crescut de la o lună la alta, inclusiv în rândul specialiștilor care au fost până acum mai puțin activi în căutarea unui nou loc de muncă.

Dacă până la începutul acestui an totul era într-o continuă dinamică, acum lucrurile se așează, foarte puține părți își mai asumă riscuri, companiile sunt atente la bugetele disponibile, iar angajații preferă stabilitatea, precizează la rândul lor, universitarii.

IT-iștii care caută un nou loc de muncă, așteaptă măriri de salarii

Potrivit analizei făcute de Florin Drăgan pe piața IT din vestul țării companiile sunt precaute la bugete, la decizii, la măriri de salariu.

„În general, toamna sunt prevăzute măriri de salariu pentru angajații foarte buni. Acum se mai amână aceste măriri: acestea fie vor avea loc în totalitate la primăvară, fie managerii au luat decizia ca o mică parte din mărire să fie acum, în toamnă, iar restul peste șase luni.

Inițial, așteptările erau ca zona de automotive să aibă de suferit, însă piața dă semne că își revine, la fel, cu precauție. Firmele angajează în continuare, dar preferă experiența, tinerii entry-level își găsesc mai greu un loc de muncă”, a declarat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Contabilii și inginerii au căutat și ei un nou loc de muncă

Datele BestJobs pentru luna iulie arată că inginerii și contabilii au fost și ei foarte activi în căutarea unui loc de muncă, cu un volum total de peste 50.000 de căutări.

Ofertele pentru joburi la distanță au continuat să fie la mare căutare și după ieșirea din starea de urgență, pe fondul interesului mare al angajaților de a lucra în continuare de acasă.

Astfel, pe parcursul ultimelor trei luni au fost înregistrate, în medie, lunar, peste 20.000 de căutări pentru astfel de joburi, în timp ce domeniul poate cel mai solicitant în contextul actualei crize (medical & pharma) a înregistrat o scădere de până la 25% a interesului candidaților pentru joburile din acest domeniu în luna iulie, comparativ cu luna anterioară.

Retailul atrage cei mai mulți candidați în luna iulie. Takko Fashion, Enel, Adidas România și H&M au atras cei mai mulți candidați, cu peste 12.000 de aplicanți.

Printre companiile care au atras cei mai mulți candidați luna trecută se numără: Takko Fashion (3.576 candidați), Enel (3.335 candidați), Adidas Romania (3.315 candidați), H&M (2.634 candidați), Deichmann (2.611 candidați), First Bank (2.243 candidați), Elefant.ro (2.055 candidați), Regina Maria (1.976 candidați), Vodafone (1.942 candidați) și BSB Fashion (1.906 candidați).

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...