Prima pagină » Economic » S-a semnat contractul pentru REACTOARELE 3 și 4. S. Burduja: „Este cel mai important proiect pentru sectorul energetic românesc din ultimele decenii”

S-a semnat contractul pentru REACTOARELE 3 și 4. S. Burduja: „Este cel mai important proiect pentru sectorul energetic românesc din ultimele decenii”

Nuclearelectrica și consorțiul internațional format din companiile Flour, Sargent & Lundy (SUA), Atkins Realis (CANDU – Canada) și Ansaldo (Italia) au semnat, vineri, contractul pentru reactoarele 3 și 4 de la Centrala nucleară de la Cernavodă. Ceremonia a avut loc la Baku, cu prilejul Conferinței ONU privind Schimbările Climatice (COP 29), la care a participat și ministrul Energiei, Sebastian Burduja, au transmis entitățile implicate în proiect printr-un comunicat de presă.

Sebastian-Ioan Burduja, Ministrul Energiei: “Este cel mai important proiect pentru sectorul energetic românesc din ultimele decenii. Avem alături cei mai puternici parteneri internaționali pentru a-l duce la bun sfârșit până în 2031-2032.”

Reprezentanții Nuclearelectrica și Energonuclear, compania de proiect, au semnat, vineri contractul de Inginerie, Achiziții și Management al Construcției (EPCM), faza LNTP, pentru dezvoltarea Unităților 3 și 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă.

Semnarea și ceremonia festivă, organizată la Baku, au putut să aibă loc după ce, joi, Ministerul Energiei, deținătorul celui mai mare pachet de acțiuni la Nuclearelectrica (82,5%) a votat ieri, în cadrul Adunării Generale a Acționarilor, în favoarea semnării contractului cel mai important pentru Unitățile 3 și 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă.

Evenimentul a avut loc în cadrul COP 29 și marchează o etapă critică în consolidarea securității energetice și a tranziției către o energie accesibilă și curată pentru România.

„Este cel mai important proiect pentru sectorul energetic românesc din ultimele decenii. Avem alături cei mai puternici parteneri internaționali pentru a-l duce la bun sfârșit până în 2031-2032. Semnarea contractului de astăzi a necesitat un efort considerabil, pe toate palierele: diplomatic, financiar, juridic. Mulțumesc tuturor autorităților statului român, de la toate nivelurile, pentru susținerea constantă a acestei investiții vitale pentru generațiile viitoare. Și pentru echipa noastră este o zi aparte, încununarea mandatului la conducerea ministerului Energiei”, a declarat Sebastian Burduja.

În imaginile transmise dupa momentul semnarii, aplaudat puternic, se vede că la semnare a participat și fostul președinte al României Emil Constantinescu.

„Energie sigură, accesibilă și curată pentru România de mâine. Cifrele proiectului sunt impresionate. Cele două noi reactoare vor însemna o putere instalată adițională de peste 1400MW la Cernavodă, o creștere a producției anuale de energie în România cu peste 11 milioane MWh, pentru cel puțin 30 de ani de operare, peste 19.000 de locuri de muncă bine plătite și evitarea a minim 10 milioane de tone de emisii de CO2 în fiecare an. Pe baza producției estimate, Unitățile 3 și 4 vor putea acoperi echivalentul consumului anual de astăzi pentru peste 7 milioane de gospodării în România”, a precizat ministrul Energiei.

Potrivit demnitarului, odată finalizată această investiție, peste 7-8 ani de zile, România va asigura peste 30% din necesarul de energie la nivel național doar prin producția de energie nucleară.

„Mai mult, țara noastră va avea un preț la energie competitiv la nivel regional și european, ceea ce va susține întreaga economie românească și va reduce facturile pentru toți românii. Pasul istoric de astăzi este și unul simbolic: iată că România este capabilă să ducă mai departe proiecte strategice gândite acum 50 de ani și blocate de decenii de ezitări, nepăsare sau lipsă de decizie”, a declarat Sebastian-Ioan Burduja.

„Securitate energetică și energie curată într-un mod sigur și durabil”

Contractul EPCM a fost încheiat între EnergoNuclear, filială deținută integral de Nuclearelectrica, și compania mixtă FCSA formată din companiile Fluor B.V., Fluor Energy Transition Inc. Wilmington Bucharest Branch, AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare S.p.A., S&L Engineers, Ltd. și Sargent & Lundy Energie S.R.L. Acest contract este structurat în două faze esențiale: LNTP (Limited Notice to Proceed) și FNTP (Final Notice to Proceed).

„Ziua de astăzi marchează o etapă majoră în dezvoltarea și, în cele din urmă, finalizarea proiectului strategic al României privind Unitățile 3 și 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă. Contractul EPCM reprezintă fundamentul proiectului. Suntem onorați să lucrăm la acest contract și proiect cu parteneri profesioniști, recunoscuți la nivel internațional, precum AtkinsRéalis, Fluor Corporation, Ansaldo Nucleare, Sargent și Lundy, deoarece succesul unui proiect derivă atât din expertiză, cât și din tehnologie robustă. Unitățile 3 și 4, tehnologie CANDU, vor oferi României securitate energetică și energie curată într-un mod sigur și durabil. Odată ce Unitățile 3 și 4 vor fi conectate la rețea, 66% din energia curată a României va fi furnizată de energia nucleară, demonstrând, încă o dată, rolul critic al energiei nucleare în decarbonizare. Îmi exprim aprecierea sinceră față de echipa EnergoNuclear, echipa SNN și partenerii noștri pentru profesionalismul și eforturile comune de a construi împreună un proiect solid”, a declarat Cosmin Ghiță, director general al Nuclearelectrica.

În cadrul fazei LNTP, prin contractul EPCM se furnizează servicii de proiectare, dezvoltare și management de proiect, inginerie, asistență tehnică și asistență pentru achiziții, toate orientate spre a asigura un sistem integrat de asigurare a calității, astfel încât Unitățile 3 și 4 să fie pregătite pentru punerea în funcțiune comercială. După finalizarea acestei faze și reexaminarea fezabilității pe baza indicatorilor tehnici și economici actualizați, se va putea trece la decizia finală de investiție, care va permite debutul efectiv al construcției în teren.

„Am colaborat cu guvernele Statelor Unite și României încă de la începutul acordului interguvernamental din 2020 pentru a permite cooperarea în vederea avansării proiectelor de la Cernavodă și a sectorului energiei nucleare civile din România,” a declarat președintele și CEO Sargent & Lundy, Victor Suchodolski. „Aducem expertiza noastră completă de proiectare integrată la scară largă a centralelor nucleare pentru a contribui la furnizarea de soluții sigure, fiabile și durabile pentru România. Împreună, ne străduim să răspundem nevoilor energetice în creștere ale lumii, reducând în același timp emisiile de carbon”, a adăugat oficialul.

„Acest proiect reprezintă o etapă importantă care aduce Italia împreună cu parteneri internaționali cheie. În contextul creșterii cererii de electricitate, energia nucleară joacă un rol vital în securitatea energetică și în tranziția către o energie mai curată,” a declarat Daniela Gentile, CEO Ansaldo Nucleare. „Acest acord subliniază importanța colaborării internaționale și angajamentul Europei față de energia nucleară, dar și încrederea în expertiza de 60 de ani a Ansaldo Nucleare”.

„Energia nucleară este o sursă sigură și curată de electricitate in banda, fiabilă, esențială pentru a răspunde cererii de energie în creștere la nivel global”, a declarat Pierre Bechelany, Președintele diviziei LNG & Power a Fluor, prezent la semnarea contractului. „Fluor este încântată să fie parte a unui proiect atât de important pentru România și Europa de Est.”

Potrivit oficialilor, extinderea Unităților CANDU 3 și 4 are un impact major asupra economiei și sustenabilității energetice a României. Prin acest proiect ambițios, România va crea aproximativ 19.000 de locuri de muncă indirecte și va contribui cu 33% la producția totală de energie la nivel național prin energie nucleară. De asemenea, emisiile de CO2 vor fi reduse cu 20 de milioane de tone anual odată ce cele patru unități vor fi operaționale.

În plus, proiectul nuclear va impulsiona dezvoltarea lanțului național de aprovizionare, stimulând o gamă largă de industrii conexe, ca transmis Ministerul Energiei, care felicită partenerii implicați și reafirmă sprijinul total pentru succesul acestui proiect de importanță strategică națională și regională.

Citiți și:

Contractul pentru dezvoltarea centralei nucleare de la Doicești, semnat în marja P-TECC. Sebastian Burduja: „E un pas major pe care România îl face”

Nuclearelectrica va produce la Unitatea 2 de la Cernavodă un izotop medical utilizat în lupta împotriva cancerului. Când va fi lansat comercial

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și