Salariile au crescut cu 1,5% în noiembrie. În ce domenii s-a câștigat cel mai bine
Câștigul salarial mediu net a crescut în noiembrie 2012, față de luna anterioară, cu 23 lei, sau 1,5%, la 1.575 lei, cele mai mari valori înregistrându-se în transporturi aeriene (4.140 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (846 lei), potrivit datelor anunțate vineri de INS, scrie Mediafax.
„În luna noiembrie 2012, în majoritatea activităților din sectorul economic nivelul câștigului salarial mediu net a înregistrat ușoare creșteri față de luna octombrie 2012 ca urmare a acordării de prime (inclusiv premii ocazionale), sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă) sau a realizării de producții ori încasărilor mai mari (funcție de contracte)”, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).
Cele mai mari creșteri au fost de 21,6%, în activități auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activități de asigurare și fonduri de pensii), de 7% – 9% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor, extracția petrolului brut și a gazelor naturale, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută (cu excepția mobilei; fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite), respectiv de 4% – 7% în fabricarea de mașini, utilaje și echipamente n.c.a., silvicultură și exploatare forestieră (inclusiv pescuit și acvacultură), activități profesionale, științifice și tehnice, transporturi aeriene, fabricarea substanțelor și a produselor chimice, fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice.
Scăderile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă au fost cauzate de acordarea în luna octombrie a primelor, plății sumelor din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete de masă) sau a drepturilor în natură. De asemenea, în unele activități economice scăderea nivelului câștigului salarial mediu net din luna noiembrie a fost cauzată de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte).
Cele mai semnificative scăderi s-au raportat în extracția cărbunelui și industria metalurgică – 16,5%, respectiv 8,5%.
În învățământ indicatorul a urcat cu 2,5%, ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, în sănătate și asistență socială cu 1%, după plata drepturilor salariale restante din unele unități din domeniul asistenței sociale care s-au confruntat cu dificultăți financiare în lunile precedente, iar în administrație publică avansul a fost de 0,5%, ca urmare a încetării contractelor pe durată determinată a personalului cu câștiguri salariale mai mici.