Salariul mediu a crescut în septembrie la 1.609 lei
Câștigul salarial mediu a crescut în septembrie, față de luna anterioară, cu 0,3% (5 lei), la 1.609 lei net, cele mai mari valori, de 4.907 lei, fiind înregistrate în extracția petrolului brut și a gazelor naturale, iar cele mai mici în hoteluri și restaurante – 883 lei, potrivit datelor INS.
„În luna septembrie 2013, nivelul câștigului salarial mediu net a înregistrat, în aproape egală măsură, atât creșteri cât și scăderi față de luna precedentă. Creșterile câștigului salarial mediu net față de luna august 2013 din sectorul economic s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale), sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete de masă), dar și realizărilor de producții ori încasărilor mai mari (funcție de contracte)”, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).
Cele mai mari creșteri au fost de 24,3% în extracția petrolului brut și a gazelor naturale, 18,2% în fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, respectiv 13,6% în fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice.
Scăderile câștigului salarial mediu față de luna precedentă au fost cauzate de acordarea, în august, a primelor ocazionale, plății sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou). De asemenea, în unele activități economice scăderea a fost determinată de nerealizările de producție ori încasările mai mici.
Cele mai mari scăderi au fost de 12,6% în extracția cărbunelui, respectiv 11,4% în alte activități extractive.
„În sectorul bugetar s-au înregistrat ușoare creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna august în învățământ (1,2%) ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice. În administrația publică și sănătate și asistență socială câștigul salarial mediu net a scăzut ușor în luna septembrie față de luna august 2013, cu 0,2%, respectiv 0,3%”, se precizează în comunicat.
Comparativ cu septembrie 2012, câștigul salarial mediu net a crescut cu 4,6%.