SAPE: Centrala în cogenerare din Titan poate începe să fie construită de la anul. De unde vine finanțarea

Publicat: 12 12. 2024, 20:00

Construcția centralei de producție de energie electrică și termică în cogenerare pe gaze naturale din cartierul Titan din Capitală ar urma să înceapă anul viitor, chiar dacă cererea de finanțare din fonduri UE nerambursabile, din Fondul de Modernizare de către Banca Europeană de Investiții (BEI), a fost respinsă, a anunțat joi conducerea entității care controlează dezvoltatorul proiectului, Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), în cadrul unei întâlniri cu presa.

Proiectul centralei de producție de energie electrică și termică în cogenerare pe gaze naturale din Titan, pentru eliberarea amplasamentului căruia s-au făcut deja demolări și dezafectări de clădiri vechi în zonă, este dezvoltat de compania Titan Power SA, controlată de Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), care deține 67,3% din acțiuni, iar Electrocentrale Grup, restul pachetului.

Ministerul Energiei deține integral ambele companii.

„O investiție de mare importanță pentru bucureșteni”

„Regretăm că nu am reușit să obținem finanțarea construcției termocentralei Titan din fonduri nerambursabile. Obiectivul asumat al SAPE este să construim această termocentrală, dar cu fonduri proprii și împrumuturi bancare. Proiectul Titan Power răspunde perfect strategiei noastre, dar este și o investiție de mare importanță pentru bucureșteni, pentru că va asigura apă caldă și căldură în special pentru locuitorii din sectorul 3 al Capitalei. Iar, într-o a doua etapă, pe lângă energie electrică și termică, va furniza și agent de refrigerare. Chiar vrem să fim prima companie din țară deținută de statul român, care realizează o centrală în trigenerare de asemenea capacitate”, a declarat, joi, Bogdan Nicolae Stănescu, președintele Directoratului SAPE.

Titan Power a lansat recent o licitație publică în scopul de a contracta lucrările necesare construirii și punerii în funcțiune a noii centrale.

Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 5 februarie 2025, inclusiv.

Valoarea contractului este estimată de 323,8 milioane lei plus TVA, care ar urma să provină din împrumuturi bancare și din resursele proprii ale acționarului majoritar SAPE.

Conform informațiilor oficiale, compania dezvoltatoare Titan Power se așteaptă să atribuie contractul și să semneze anul viitor. Tot în 2025 ar urma să fie demarată și lucrările, care se estimează să fie finalizate și centrala să fie pusă în funcțiune în anul 2028.

SAPE, pe plus

Potrivit companiei, în acest an, SAPE SA înregistrează o creștere importantă a veniturilor și a profitului net. Profitul preliminat depășește cu 30% estimările stabilite la începutul anului, demonstrând eficiența strategiilor implementate și capacitatea companiei de adaptare la provocările pieței.

Veniturile totale vor atinge la finalul exercițiului financiar pragul de 75 milioane lei, iar marja de profit se va menține la un nivel ridicat, consolidând sustenabilitatea financiară a companiei.

În ceea ce privește contribuția semnificativă pe care compania a avut-o la bugetul de stat, în anul 2024, SAPE a virat la bugetul general consolidat sub formă de dividende, taxe, impozite directe și indirecte și contribuții în valoare totală de 30 milioane de lei.

„Planurile pentru următorul an includ investiții suplimentare în extinderea capacităților de producție, digitalizare și dezvoltarea de noi business-uri. Totodată, în anul 2025, vizăm creșterea veniturilor și profitului în marje cu cel puțin 10% mai mari față de acest an”, a conchis Bogdan Nicolae Stănescu.

Sursa foto: Titan Power

Citiți și:

SAPE a inaugurat parcul FOTOVOLTAIC Dârvari, prima investiție cu fonduri din PNRR finalizată de o companie de stat

Care este necesarul de stocare a energiei în România? Sebastian Burduja încă militează pentru Hidrocentrala de la TARNIȚA: „Nu renunț, să știți”