Scandal pe centura Sucevei: Cu banii care se dau se putea face autostradă

Scandal pe centura Sucevei: Cu banii care se dau se putea face autostradă
Președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, joi, că cei care au permis creșterea cu 62 la sută a prețului construcției rutei ocolitoare a municipiului Suceava vor trebui să dea socoteală, costul ajungând la 6,61 de milioane de euro pe kilometru, cât pentru autostradă.
Publicat: 12/11/2012, 15:18
Actualizat: 01/08/2014, 08:45

Nechifor a declarat, într-o conferință de presă, că în urma creșterii cu 62 la sută a prețului de construcție a șoselei de centură a municipiului Suceava, de la 220 de milioane de lei la 370 de milioane de lei, s-a ajuns la un preț pe kilometru cât pentru construcția de autostradă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Este înfiorător. La 12,84 de kilometri cu o bandă pe sens costul se ridică la 6,61 milioane de euro pe kilometru, preț comparabil pentru construcția unui kilometru de autostradă în țările normale”, a spus Nechifor.

El a menționat că i-a informat despre această situație pe prim-ministrul Victor Ponta și pe reprezentanții CNANDR, iar soluția pentru continuarea investiției va fi anunțată de premier când va veni la Suceava.

„Cei care au crescut prețul vor trebui să dea socoteală”, a mai spus președintele CJ Suceava.

El a mai declarat că o parte dintr-un drum județean între municipiul Suceava și localitatea Moara, care era necirculabil din cauză că au fost abandonate lucrările făcute în zonă pentru realizarea legăturii cu șoseaua de centură a fost refăcut cu fonduri ale CJ Suceava și că firma ce execută șoseaua de centură va trebui să achite contravaloarea acestei lucrări.

„Prin eforturi proprii ale CJ am executat legătura dintre Suceava și Moara. Ne cerem scuze că sucevenii au avut disconfort pentru o lucrare lăsată de izbeliște. Vom cere firmei să ne achite contravaloarea sau ne vom adresa instanței să ne recuperăm banii”, a spus Nechifor.

Până în prezent, 76 la sută din lucrare este finalizată, fiind făcute plăți de aproximativ 200 de milioane de lei, aproape de valoarea inițială a proiectului.

Lucrările la șoseaua de centură a municipiului Suceava au început în 2008 și ar fi trebuit să se finalizeze în 12 iulie 2012.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri scandaloase în cazul profesoarei de sport care și-a abuzat doi elevi. Cum i-a ademenit...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
O fetiță de 3 ani din Constanța a ajuns la spital după ce a mâncat...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
DIETA-minune a lui Neti Sandu, pe care o respectă cu sfințenie! Ce SECRETE are la...
Ţara din Europa în care un şofer a rămas fără maşină după ce a condus...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Reacția lui Ronald Gavril după ce Laurențiu Reghecampf l-a acuzat că stă în casa lui...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Kremlin, în ciuda criticilor din partea liderilor...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Codul Rutier se modifică. Legea care te lasă fără PERMIS Se aplică pe toți șoferii
România Pitorească. Micul colț de rai unde soarele răsare de două ori într-o zi
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Cine este noul prim-ministru al Marii Britanii?
×