Schimbare de conducere la Electrica. Ce se întâmplă cu directorul general
Directorul general al Electrica (EL), Ioan Roșca, a convenit cu Consiliul de Administrație (CA) al companiei încetarea mandatului până cel târziu în luna iunie, urmând ca în următoarele două luni să aibă loc procesul de selecție pentru un înlocuitor, a anunțat, vineri, Electrica.
Roșca ocupă postul de director general al Electrica de la mijlocul anului 2012.
„Potrivit celor mai bune practici aplicate de companiile listate pe piețele internaționale, referioare la implementarea unui plan de succesiune pentru pozițiile cheie, comitetul de nominalizare și remunerare coordonează procesul de selecție a unor candidați corespunzători pentru poziția de director general al Electrica. Comitetul de nominalizare și remunerare este sprijinit în acest demers de o firmă internațională de consultanță în recrutare pentru poziții de top management, cu scopul de a finaliza procesul de selecție în următoarele două luni”, se arată într-un comunicat transmis de Electrica Bursei de Valori București.
Electrica deține filialele de furnizare și distribuției a energiei electrice Transilvania Nord, Transilvania Sud și Muntenia Nord.
Statul deține cel mai mare pachet de acțiuni la Electrica, de 48,7% din capital. Compania este listată secundar la bursa de la Londra.