Schimbare uriașă pentru două dintre cele mai vândute beri din România

Publicat: 29 04. 2016, 17:05

Activele sunt evaluate la circa 5 miliarde de dolari, conform analiștilor Exane BNP Paribas, care estimează că acestea fac 2,3 miliarde de dolari din vânzări și 450 milioane de dolari ca venituri înainte de taxe și impozite pentru SAB Miller, scrie The Wall Street Journal.

AB In Bev se oferă să vândă activele SAB Miller din Ungaria, România, Cehia, Slovacia și Polonia, active care includ drepturile folosirii brandului Pilsner Urquell în afara SUA.

SAB Miller este în prezent al treilea cel mai mare berar din Europa de Est, cu o cotă de piață de circa 15%, conform Euromonitor, în timp ce AB InBev are o cotă de piață de 7,9%, scrie The Wall Street Journal.

Potențiala vânzare anunțată astăzi include și brandurile poloneze Tyskie și Lech, berea Dreher din Ungaria sau brandul românesc Ursus. Estul Europei nu a fost niciodată un focus major pentru AB InBev, iar posibila vânzare este menită să aducă circumstanțe atenuante îngrijorărilor pe care le-ar putea avea Comisia Europeană privind tranzacția care așteaptă ultimele aprobări.

Anheuser-Busch (AB) InBev a lansat  la finalul anului trecut o ofertă oficială de circa 107 miliarde de dolari pentru SABMiller, marcând astfel încheierea unui acord îndelung anticipat ce combină cei mai mari producători de bere ai lumii într-o companie care controlează aproximativ jumătate din profitul industriei.

Pentru a se asigura că această tranzacție va primi ok-ul autorităților, AB InBev a luat în ultimul timp o serie de măsuri Recent, AB InBev a acceptat oferta Asahi Group pentru brandurile premium Peroni și Grolsch, dar și pentru brandul britanic Meantime. Analiștii companiei de investiții Exane spus că Asahi ar putea fi un potențial cumpărător al unor active oferite spre vânzare astăzi, conform The Wall Street Journal.

Dacă cei doi giganți se vor uni, vor forma cel mai mare grup din industria berii la nivel mondial, având 30% cotă de piață. În România, SAB Miller este prezent prin Ursus Breweries, care are în portofoliu branduri precum Ursus, Peroni, Ciucaș sau Timișoreana și trei fabrici, la Brașov, Timișoara și Buzău. Compania Ursus Breweries este deținută de SAB Miller de circa două decenii și a ajuns anul trecut la afaceri de 1,4 mld. lei (peste 310 mil. euro).

În acești aproape 20 de ani, SAB Miller a cumpărat pe piața locală mai multe fabrici precum Vulturul Brașov în 1996, Bere Timișoreana (2001) sau Aurora Brașov (2004). De asemenea, a trecut și printr-un proces de reorganizare a activității locale, închizând fabrica de la Azuga în 2009, la puțin timp după ce o achiziționase de la familia Moraru. Un an mai târziu, a renunțat și la unitatea de producție din Cluj, care avea o istorie de 133 de ani. Pe locul fostei fabrici se construiește un proiect imobiliar, însă mai funcționează și un restaurant și o microberărie.