Se caută manageri noi pentru Tarom, CFR Călători, CFR SA, Aeroporturi București și Metrorex
Recrutarea vizează manageri pentru pozițiile vacante în conducerea celor cinci companii, ocupate în prezent de directori sau de membri executivi provizorii în Consiliile de Administrație.
„În conformitate cu înțelegerile încheiate cu instituțiile financiare internaționale CE, FMI și Banca Mondială, termenul stabilit pentru finalizarea procedurilor de selecție este data de 30 octombrie 2014”, a comunicat Ministerul Transporturilor, la solicitarea MEDIAFAX.
Procesul de recrutare este derulat în baza unui contract încheiat la jumătatea anului 2012 între Ministerul Transporturilor și asocierea Pricewaterhouse Coopers Tax Advisors & Accountants, D&B David și Baias și George Butunoiu Group.
Premierul Victor Ponta a înființat în vară o comisie care să monitorizeze și aplice prevederile legale privind guvernanța corporativă în companiile de stat, membrii comisiei urmând să analizeze indicatorii financiari ai societăților care au deja management privat, inclusiv cauzele rezultatelor negative. Comisia este condusă de șeful Guvernului, iar vicepreședinte este ministrul Transporturilor.
Pe perioada mandatului lui Dan Șova la conducerea Transporturilor au fost operate mai multe schimbări de manageri în cadrul companiilor subordonate instituției. Ioan Rus, care i-a urmat lui Șova la conducerea ministerului, a declarat la finele lunii iulie că are drept obiectiv principal aducerea pe profit operațional a companiilor din subordine până la finele anului viitor.