Se construiește un nou terminal la aeroportul din Timișoara. Ministrul Sorin Grindeanu: Îmi doresc să fie folosit pentru plecări în Schengen, iar noi, românii, să nu mai avem nevoie de vamă
This browser does not support the video element.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, vineri, demararea lucrărilor de construcție a unui nou terminal, destinat plecărilor, pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara.
„Cea mai importantă investiție la Aeroportul Timișoara din istorie”, a precizat Sorin Grindeanu, despre lucrările începute vineri la noul terminal de plecări al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara.
Potrivit ministrului, proiectul are finanțarea asigurată printr-un contract semnat cu Ministerul Transporturilor, a cărui valoare este de 184,51 milioane de lei, cu TVA inclus. Contractul pentru construirea noului terminal de plecări curse externe al Aeroportului Internaţional Timișoara „Traian Vuia” și ordinul de începere a lucrărilor pentru același obiectiv au fost semnate pe 17 mai, la Ministerul Trasporturilor.
Cine sunt constructorii
Conform contractului, terminalul trebuie finalizat până la sfârșitul anului 2023. „Îmi doresc ca cei care construiesc să se înscrie în termene, astfel încât, la finalul anului viitor, să avem recepția acestei lucrări. Și îmi mai doresc ceva! Îmi doresc ca acest terminal de plecări să fie un terminal folosit pentru plecări în Schengen, iar noi să nu mai avem nevoie de vamă. Noi, românii”, a declarat Sorin Grindeanu.
Noul Terminal va avea o suprafață desfășurată de 12.000 metri pătrați și va beneficia de o serie de dotări moderne, printre care un sistem de control de securitate dimensionat pentru șase filtre complet echipate și dotările necesare pentru controlul bagajelor de cală, 18 ghișee check-in, șase porți de scanare automată a documentelor.
Potrivit comunicatelor oficiale, licitația pentru noul terminal de plecări curse externe a fost lansată pe 3 septembrie 2021, iar câștigătorul licitației a fost desemnat în 25 martie. Din cele șase asocieri constituite pentru ofertare inițială – Strabag, Concelex, Bog’Art, Kesz Construcții România, Elidiclau Prest și Construcții Erbașu, respectiv trei selectate pentru etapa finală – Concelex, Construcții Erbașu și Strabag, oferta desemnată câștigătoare a fost cea depusă de SC Concelex SRL (lider de asociere) – SC Concelex Engineering SRL – SC Convcrete&Design Solution SRL – SC Metroul SA. În 6 aprilie, la CNSC (Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor) a fost înregistrată contestația SC Strabag SRL (de pe locul II) referitoare la procedura de achiziție publică. În mai, CNSC a respins ca nefondată contestația depusă și a confirmat decizia Aeroportului Internațional Timișoara Traian Vuia de desemnare a câștigătorului licitației, Concelex SRL.
Evoluția traficului de călători
Conform datelor publicate de Asociația Aeroporturilor din România, aerogara din Timișoara a avut un trafic de pasageri, în trimestrul I – III din 2022, de 898.304 persoane, fiind pe locul patru la nivel național, după Otopeni, cu o cifră de peste zece ori mai mare, de 9.354.515 călători, Cluj, cu 1.980.438, și Iași, cu 1.193.400.
Per ansamblu, traficul la nivel național în acest interval a ajuns la 15.771.859 de pasageri, ceea ce înseamnă o scădere cu 11% față de aceași perioadă din anul anterior izbucnirii pandemiei, 2019, dar în creștere cu 158% față de cel din aceleași luni din 2020 – când a fost de doar 6.120.376 de pasageri, și cu 97% mai mult decât anul trecut (9.016.397 pasageri).