Se deschide lotul 1 Nădlac-Arad. Care va fi limita de viteză
Astfel, numărul de kilometri noi de autostradă construiți în acest an va ajunge vineri la 50,2 de kilometri.
” Pe lotul 1 Nădlac-Arad lucrările sunt substanțial terminate. Mai rămân lucrări în afara părții carosabile, de completat porțiuni din gard, lucrări la șanțuri. Mâine după amiază aproape sigur se deschide circulația pe Pecica -Nădlac, pe o porțiune din 6 km din lotul 2 Nădlac-Arad și pe cei 22 de kilometri din lotul 1 Nădlac -Arad, plus aproape 7 kilometri dintr-un drum de legătură cu DN7, spre actualul punct de control pentru trecerea graniței”, a declarat pentru gândul Adrian Adler, managerul de proiect al constructorului, asocierea Astaldi-Max Boegl.
Termenul contractual pentru darea în folosință a lotului 1 Nădlac-Arad era 22 ianuarie 2015.
„Acest drum de legătură are doar două benzi, motiv pentru care propunem ca traficul pe lotul I să fie deschis doar pentru autoturisme. În caz contrar, apare riscul unor blocaje create de camioanele care în mod obișnuit așteaptă în coloană controlul de la frontieră. Luăm în calcul și posibilitatea ca tirurile să circule pe lotul I doar pe sensul spre Arad”, a declarat Adler.
Construcția Autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărțită în două loturi, pe o distanță totală de aproape 39 kilometri. Primul a fost adjudecat inițial de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane de euro, iar lotul II a revenit Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane de euro.
Lucrările de construcție pentru cele două tronsoane au fost deschise în octombrie 2011, termenul de execuție fiind de un an și jumătate.
CNADNR a reziliat la finele anului 2012 contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor, și a atribuit, în decembrie 2013, asocierii italo-germane Astaldi-Max Boegl, un contract de 308 milioane de lei (69 de milioane de euro), cu TVA, pentru finalizarea acestora.
CNADNR a reziliat în vara anului trecut și contractul de proiectare și execuție a lotului II după falimentul constructorului Alpine Bau din Austria, comunicând la vremea respectivă că stadiul de execuție a lucrării era de 84,75%. Lotul II al autostrăzii Nădlac-Arad, în lungime de 16,6 kilometri, va fi finalizat tot de asocierea italo-germană Astaldi – Max Boegl.