Se ia 1 leu de la Ministerul Educației, se dau 3 lei la Servicii: RECTIFICAREA BUGETARĂ, pe înțelesul fiecărui plătitor de taxe
Bugetele celor două servicii de informații române, SRI și SIE, vor fi majorate cu 67,4 milioane de lei, respectiv 27 de milioane de lei la cea de-a doua rectificarea bugetară din acest an, rectificare care va fi aprobată cel mai probabil în ședința de marți a Guvernului.
Premierul Victor Ponta a explicat luni că banii suplimentari alocați SRI sunt destinați unor cheltuieli de apărare cibernetică, obiectiv asumat de România la ultimul summit NATO. „Este vorba în primul rând de cheltuielile de personal pentru noile situații de securitate și, de asemenea, sprijinirea pe zona de cybercrime, acolo unde România și-a asumat obligații importante la nivel internațional”, a spus primul-ministru.
Suplimentarea bugetelor SRI și SIE, angajamentul României la NATO
De altfel, și președintele comisiei pentru controlul parlamentar al Serviciului Român de Informații, pesedistul Georgian Pop, a explicat pentru gândul că banii primiți de SRI la rectificarea bugetară au venit în contextul în care România și-a asumat o serie de obligații în calitate de membru NATO.
Concret, la summitul Alianței Nord-Atlantice de la începutul lunii septembrie, statele membre au decis ca în cadrul conceptului de „apărare colectivă” să fie inclusă și securitatea cibernetică, acel cyber defence, care permite ca membrii NATO să reacționeze și în cazul unui atac cibernetic, anunț făcut de secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.
În plus, potrivit deputatului Georgian Pop, încă de la adoptarea bugetului pe 2014, s-a convenit ca, la rectificare, bugetul SRI să fie suplimentat tocmai pentru aceste puncte.
O explicație pentru suplimentarea bugetelor SRI și SIE are și liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu. În calitate de vicepreședinte al comisiei pentru controlul parlamentar al Serviciliul de Informații Externe, Sârbu a pus problema „contextelor internaționale”, apărute de curând.
„Pe baza materialelor prezentate, a documentelor, probabil că e nevoie de mai mulți bani. La SIE am discutat, sunt cheltuieli de personal, sunt lucruri noi care au apărut în contextele internaționale…Nu s-au dat bani în plus în detrimentul altor ministere”, a declarat Sârbu pentru gândul.
Discuții pe tema formării unui front comun în domeniul apărării împotriva amenințărilor cibernetice au existat încă de anul trecut. Ministrul Apărării Mircea Dușa a precizat în urma participării la o dezbatere a Consiliului Atlantic din SUA că un atac informatic asupra unui singur stat poate duce la slăbirea întregii Alianțe, ca urmare a gradului ridicat de interconectare și inter-relaționare dintre statele membre.
Serviciul Român de Informații (SRI) a primit în 2014 un buget de cheltuieli de 1,1 miliarde de lei, circa 76% din acești bani fiind destinați plății salariilor, respectiv 880,9 milioane de lei în timp ce bugetul aprobat pentru Serviciul de Informații Externe a fost de 195,6 milioane de lei.
Cum se vor modifica bugetele principalelor instituții publice în urma rectificării
Ministerul Educației
Ministerul Educației va primi cu 34 de milioane de lei mai puțin de la bugetul de stat, reiese din proiectul celei de-a doua rectificări bugetare din acest an.
Pe de altă parte, Educația ar urma să primească în plus de la bugetul general consolidat, cel în care sunt incluse și bugetele administrațiilor publice locale, suma de 134,4 milioane de lei, au explicat reprezentanții Guvernului.
Astfel, prin intermediul bugetelor locale, respectiv a sumelor defalcate din TVA care se întorc în vistieriile din fiecare județ, Educația ar urma să primească:
– 56,8 milioane de lei pentru salariile din învățământul preuniversitar;
– 77,8 milioane de lei pentru plata titlurilor executorii în învățământul preuniversitar;
– 5,2 milioane de lei pentru salarii plus plata titlurilor executorii în învățământul special și centrele județene de resurse și asistență educațională;
– 28,4 milioane de lei pentru plata titlurilor executorii în învățământul superior de stat.
Pe de altă parte, la Ministerul Educației vor fi reduse cheltuielile cu salariile (-1,8 milioane de lei) și cele pentru proiectele cu finanțare din fonduri europene (-50 de milioane de lei).
Ministerul Sănătății
Ministerul Sănătății va primi cu 264,5 milioane de lei în minus de la bugetul de stat, reiese din datele publicate pe Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
Reprezentanții executivului au explicat că tăierea banilor care ar urma să fie alocați pentru Sănătate a fost posibilă datorită încasărilor peste așteptări a unor taxe (taxa de clawback) astfel încât nu mai este necesară echilibrarea Fondului de Sănătate de la bugetul de stat.
„În concluzie, bugetul Ministerului Sănătății apare ca fiind diminuat cu 264,6 milioane lei, dar în fapt, dacă din această sumă excludem reducerea din transferurile de echilibrare (adică 348,4 + 60 = 408,4 milioane lei), se observă că banii alocați în plus la această rectificare Ministerului Sănătății sunt 143,8 milioane lei. La nivelul bugetului general consolidat (Ministerul Sănătății + Fondul național de sănătate), banii alocați suplimentar pe domeniul sănătății sunt 99,7 milioane lei”, argumentează repezentanții Guvernului.
Cu toate acestea, de la Ministerul Sănătății se vor tăia cheltuielile de personal cu 3,3 milioane de lei, ca urmare a reducerii CAS. Alte 60 de milioane de lei reprezentând contribuția de sănătate pentru pensionari diminuată la solicitarea ordonatorului principal de credite vor fi scoase din buget.
La Sănătate se vor aloca bani în plus pentru programele naționale de sănătate (HIV, TBC, oncologie) – 119,4 milioane de lei, pentru finanțarea drepturilor salariale ale personalului din spitalele aflate în rețeaua autorităților administrației publice locale și activității serviciilor de ambulanță, pentru reabilitare maternități (15 milioane de lei), pentru măsuri prevenire EBOLA (3,8 milioane lei), pentru finanțarea centrelor de permanență (8,9 milioane de lei) și pentru cheltuieli de capital (0,7 milioane de lei).