Se ÎNCHIDE o bancă din România. Decizia anunțată miercuri de acționarii instituției financiare

Publicat: 29 11. 2023, 14:54
Noi reguli în privința retragerii de numerar de la bancomate / Sursa foto: Envato Elements

Acționarii Aedificium Banca pentru Locuințe SA (ABL) au hotărât demararea procesului de renunțare la autorizația de funcționare, anunță reprezentanții instituției financiare. Acum urmează un proces transparent în care ABL își va îndeplini integral toate obligațiile față de clienți și creditori, conform sursei citate.

În cursul zilei de marți, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor ABL a decis demararea procesului de renunțare la autorizația de instituție de credit, ce presupune dizolvarea, urmată de lichidarea voluntară a ABL. Prin procesul de lichidare voluntară se va asigura o procedură ordonată și transparentă, cu respectarea legii și a drepturilor tuturor creditorilor ABL.

Decizia acționarilor Băncii se înaintează Băncii Naționale a României, în vederea obținerii aprobării prealabile a acesteia, condiție necesară și obligatorie pentru demararea procesului de lichidare voluntară, potrivit legii. Până la obținerea aprobării Băncii Naționale a României, activitatea Aedificium Banca pentru Locuințe SA va continua în aceleași condiții ca și până în prezent.

„Clienții sunt prioritatea noastră. Pe parcursul procesului de lichidare voluntară, ABL își va achita integral obligațiile față de clienții săi și ceilalți creditori. În cazul în care clienții ABL nu au putut fi contactați sau nu au transmis detaliile necesare transferării sumelor cuvenite acestora, ABL va consemna sumele respective către Raiffeisen Bank România, de unde pot fi ridicate de către aceștia”, conform reprezentanților Aedificium Banca pentru Locuințe SA.

Raiffeisen Bank România este acționarul principal al Aedificium Banca pentru Locuințe

„În funcție de evoluțiile ulterioare și de răspunsul ce ne va fi comunicat de Banca Națională a României, vom reveni cu precizări pentru clienții noștri în ceea ce privește modalitatea de derulare a contractelor existente de economisire-creditare în domeniul locativ. Subliniem că, în prezent, derularea acestora are loc în condiții normale, în acord cu legea și cu prevederile cadrului contractual aplicabil”, a declarat Mădălina Badea, Președinte, Aedificium Banca pentru Locuințe.

De asemenea, prin implementarea procesului de încetare a activității bancare și de lichidare voluntară, se urmărește minimizarea impactului și protejarea intereselor tuturor părților interesate (stakeholders) în perioada următoare.

Din 2019, Raiffeisen Bank România este acționarul principal al Aedificium Banca pentru Locuințe, cu o participație de 99,9993%.

Aedificium Banca pentru Locuințe avea la finalul anului fiscal 2022 active în valoare de 107 milioane de lei, deținând o cotă de piață de 0,02% (după active).