Prima pagină » Economic » Sebastian Burduja, discuții la Luxemburg privind diferențele mari de preț la energie dintre Estul și Vestul Europei. Cele trei soluții propuse

Sebastian Burduja, discuții la Luxemburg privind diferențele mari de preț la energie dintre Estul și Vestul Europei. Cele trei soluții propuse

Sebastian Burduja, discuții la Luxemburg privind diferențele mari de preț la energie dintre Estul și Vestul Europei. Cele trei soluții propuse

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a propus, marți, la Luxemburg, trei soluții pentru rezolvarea problemelor de funcționare a pieței unice energetică europene, unde prețurile din Est au fost și de trei ori mai mari decât în unele din țările din Vest.

Sebastian Burduja le-a transmis omologilor săi din statele membre ale Uniunii Europene că trebuie rezolvată problema diferențelor de preț la energie dintre Est și Vest și a propus trei soluții concrete, după cum a detaliat marți după amiază pe contul de Facebook.

Subiectul a fost pus pe agenda reuniunii după ce România, Grecia și Bulgaria au transmis oficial Comisiei Europene, la începutul lunii, nemulțumirile privind discrepanțele din ceea ce ar trebui să fie piața unică europeană, dar în cadrul căreia, țările din Est au fost obligate să plătească prețuri mult mai mari decât cele din Vest și au propus variante de soluții pentru remedierea, pe termen scurt, a acestei segregări. Este un demers pe care îl anunțase încă din septembrie, în contextul în care prețurile energiei pe piața zilei următoare din România fuseseră și de trei ori mai mari decât în alte țări membre ale UE din Vest.

„Azi sunt la Luxemburg, la reuniunea miniștrilor energiei din Uniunea Europeană. Le-am spus colegilor mei că e timpul să recunoaștem adevărul: Europa are o mare problemă legată de prețurile la energie, care ne afectează capacitatea de a fi competitivi la nivel global, de a crea noi locuri de muncă, de a atrage investiții. Aceste lucruri sunt dincolo de ideologii, polemici și alte «trenduri» ale vremurilor noastre, așa cum arată și raportul Draghi. Dacă vrem un viitor mai bun pentru generațiile următoare, avem nevoie în Europa de viziune, pragmatism și inovare. De mai puține vorbe și de mai multe fapte”, a scris Sebastian Burduja.

Ministrul Energiei a amintit că prețurile de pe burse nu sunt simțite direct de consumatori, dat fiind că, cel puțin până pe 31 martie 2025, este în vigoare schema de plafonare și compensare.

„În România, ca urmare a schemei de plafonare a prețurilor la energie, dinamica de pe bursa energiei nu se resimte în facturi. Așa cum am mai spus, garanția noastră este să îi protejăm pe românii care au nevoie de sprijin pentru a-și acoperi costurile cu energia electrică și gazele naturale. În același timp, trebuie să avem soluții care să asigure pentru toți românii energie sigură, accesibilă și verde — în această ordine de priorități”, a explicat Sebastian Burduja.

În acest context, ministrul român al Energiei a propus trei soluții concrete:

(1) reducerea impactului gazului asupra prețului final al energiei electrice;

(2) susținerea dreptului fiecărei țări de a-și selecta cele mai potrivite tehnologii și proiecte autohtone, inclusiv în sectorul nuclear, care trebuie susținut inclusiv prin finanțări europene;

(3) reducerea masivă a birocrației și accelerarea procedurilor pentru proiectele urgente, inclusiv pentru modernizarea rețelelor și proiectele de stocare (baterii și hidrocentrale de tipul Tarnița-Lăpuștești, proiectul de suflet al ministrului Energiei).

„Următorul punct pe agendă este cel pe care l-am ridicat împreună cu omologii din Grecia și Bulgaria — diferențele majore de preț la energia electrică între Estul și Vestul Europei, lipsa de capacitate de interconectare și funcționarea deficitară a pieței unice europene de energie. Voi reveni cu noutăți”, a conchis ministrul Energiei.

„Fără energie sigură și accesibilă nu poate exista dezvoltare”

Sebastian Burduja declarase, pe 13 septembrie, că este posibil să ceară la Bruxelles continuarea actualei schemă de compensare a prețurilor la energie, în contextul în care, potrivit spuselor sale, este clar că Uniunea energetică nu funcționează, din moment ce prețurile din România au fost și de trei ori mai mari decât în Vest.

România conducea atunci, din nou, în topul UE al celor mai mari prețuri ale energiei pentru miercuri, când și producția națională din fotovoltaice a fost în scădere, din cauza vremii întunecate. Prețul mediu de miercuri de pe piața pentru ziua următoare operată de ale operatorul pieței de energie electrică și gaze naturale din România (OPCOM) ajunsese la 153,77 euro/Mwh (aproximativ 764,85 lei/MwH). Astfel, Conform datelor agregate la nivel european, prețul din România era cel mai mare din Europa, aproape dublu față de Germania (80,94 euro/Mwh) și de aproape trei ori mai mare decât în Franța (54,6 euro/Mwh).

Ministrul admitea partea de vină a României, care nu a făcut suficient de mult pentru a crește producția, dar Sebastian Burduja a subliniat calitatea României de membru al Uniunii Europene, implicit a pieței unice la nivelul blocului comunitar.

„În același timp, rolul unei uniuni energetice, așa cum Uniunea Europeană dorește să avem, este să beneficieze toată lumea, să existe solidaritate. Energia, când este mai ieftină într-o parte a Europei, să ajungă și în cealaltă parte, ca să putem plăti prețuri similare. Este o chestiune de standard de trai pentru cetățenii Uniunii Europene, dar este o chestiune și de competitivitate a mediului economic. În momentul în care în estul Europei prețul la energie este de trei ori decât în vestul Europei, cu siguranță aceasta nu este o piață care să funcționeze, integrată, unică și un mediu economic concurențial corect”, a declarat ministrul Energiei.

Citiți și:

Sebastian Burduja, după ce prețul energiei din România a fost triplu față de Vest. „Nu este o piață care să funcționeze”. Soluțiile ministrului

RETROSPECTIVĂ | An istoric în energie: Hidroelectrica la BVB, start la Neptun Deep și preluarea operațiunilor de la Gazprom de Transgaz în R. Moldova

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și