Secretarul de stat Cristian Ghibu va coordona activitatea curentă în Ministerul Transporturilor până la numirea unui nou ministru, a anunțat premierul Victor Ponta, ministru interimar al Transporturilor.
El s-a întâlnit, luni, la sediul ministerului, cu ambii secretari de stat din minister, cu secretarul general al instituției și cu președinții consiliilor de administrație de la principalele companii de stat din domeniul transporturilor.
„Mesajul meu a fost foarte clar, de continuitate”, a spus Ponta.
El a precizat că intenționează ca, luni, să numească un nou secretar de stat la Transporturi, în locul lui Septimiu Buzașu, eliberat din funcție săptămâna trecută.