Șefii turismului se reunesc la București. Ce se va discuta la conferința internațională a Organizației Mondiale a Turismului
România va fi, în perioada 3 – 5 iulie, gazda unui important eveniment pentru domeniul turismului organizat de Ministerul Economiei prin Autoritatea Națională pentru Turism (ANT), sub patronajul Organizației Mondiale a Turismului (OMT), țara noastră deținând până în luna septembrie a acestui an președinția Consiliului Executiv al acesteia.
Printre obiectivele conferinței „Identificarea avantajelor competitive ale unei destinații turistice – oportunități și provocări pentru dezvoltarea durabilă a turismului României”, pe care oficialii români o văd ca pe o oportunitate pentru transfortarea țării noastre într-o destinație de interes pentru marii tour-operatori, se numără și găsirea unor strategii prin care acest sector să își consolideze „poziția de principală > a noii economii mondiale”.
Tot prin intermediul acestui eveniment se vor promova turismul de sănătate, cel cultural și ecoturismul.
„Desfășurarea în premieră în țara noastră a acestui eveniment important reprezintă o nouă recunoaștere internațională a potențialului turistic al României constituind, de asemenea, o oportunitate de includere a țării noastre pe harta marilor tour-operatori de turism și o bună ocazie pentru promovarea țării noastre ca destinație turistică”, au declarat pentru gândul reprezentanții ANT.
Aceștia au mai adăugat și că țara noastră este pregătită să își asume un nou mandat în cadrul Consiliului Executiv al OMT, pentru perioada 2013 – 2017. „Se dorește ca impresiile participanților din partea statelor membre ale OMT la conferința internațională să fie în favoarea sprijinirii țării noastre pentru obținerea acestui mandat”, au mai spus cei de la ANT.
Secretarul general al OMT, printre participanții la conferința organizată în România
La evenimentul organizat de ANT vor participa atât reprezentanți ai statelor membre ale OMT, oficiali ai Guvernului și ai instituțiilor guvernamentale din țara noastră, cât și reprezentanți ai administrațiilor locale și ai asociațiilor profesionale din turism.
Din delegația OMT care va participa la conferința organizată în România va face parte și Taleb Rifai, secretarul general al organizației, și o serie de experți în turismul de sănătate, ecologic și cultural.
Care vor fi principalele teme puse în discuție în cadrul conferinței
În cadrul conferinței se va pune accent pe promovarea turismului de sănătate, a ecoturismului și a turismului cultural. Tot în cadrul acestui eveniment reprezentanții asociațiilor și federațiilor patronale de turism din România vor semna o declarație de aderare la „Codul Global de Etici în Turism”, un document de referință al OMT.
„Principalele teme de discuție incluse pe agenda conferinței sunt legate de ecoturism, turism cultural și cel de sănătate. Va fi evidențiat potențialul turistic al României și principalele tipuri de produse turistice”, ne-au mai declarat organizatorii evenimentului.
„Vor avea loc dezbateri referitoare la bunele practici, precum și experiențele pozitive înregistrate în domeniul turismului, modul cum acest sector poate contribui la dezvoltarea în mod sustenabil a economiei la nivel global, precum și în ceea ce privește identificarea unor strategii prin care turismul își poate consolida poziția de principală > a noii economii mondiale”, explică reprezentanții ANT.
FOTO: Razvan Anghelescu/Mediafax Foto
Se va organiza, totodată, o vizită în Delta Dunării, iar participanții vor vizita principalele obiective cultural-istorice și turistice de pe Valea Prahovei și din Transilvania.
La finalul lunii mai, ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism, Maria Grapini, anunța că participanții la conferința OMT vor merge, printre altele, pe drumul vinului și vor vizita orașul Sighișoara și Salina de la Turda.
Pentru organizarea acestui eveniment se va cheltui în total suma de 589.959 de lei, fără TVA, bani proveniți din Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Din suma totală, 172.892 lei vor fi cheltuiți pentru organizarea conferinței și 492.226 de lei pentru vizita de documentare.
OMT este parte a Organizației Națiunilor Unite și are ca principal obiectiv promovarea unui turism responsabil, sustenabil și universal valabil. Organizația cuprinde 156 de state membre, de la Bahrein, Haiti, Mauritania și Qatar, la Germania, Grecia, Bulgaria și Ungaria.
România este unul dintre statele fondatoare ale OMT și a preluat conducerea Consiliului Executiv din luna noiembrie a anului trecut.