Semne bune pe piața forței de muncă la finalul anului 2012. Topul domeniilor în care s-ar putea crea cele mai multe joburi
Românii se vor bucura în următoarele patru luni de unele dintre cele mai bune perspective de angajare din întreaga regiune EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa). Cele mai multe șanse de angajare le vor avea, la finalul acestui an, persoanele care vor să ocupe un post în cadrul sectorului industriei prelucrătoare, potrivit studiului „Perspectivele angajării de forță de muncă din România” realizat de către reprezentanții ManpowerGroup.
„Perspectivele foarte bune de angajare pentru următoarele luni, între cele mai bune din regiune, reprezintă un semnal pozitiv pentru finalul acestui an. Dacă măsuri de susținere a companiilor precum cea anunțată privind plata TVA la încasarea facturii sau reducerea CAS, se vor aplica începând de anul următor, România ar putea menține un ritm pozitiv al angajărilor și în 2013”, a declarat pentru gândul Valentin Petrof, director general al ManpowerGroup România.
Previziunea netă de angajare, calculată ca diferență între procentul angajatorilor care anticipează o creștere a numărului total de salariați și cel al angajatorilor care prevăd o scădere a acestuia, se situează, în momentul de față, la valoarea de 14% în România.
Astfel, 23% dintre angajatorii intervievați în cadrul studiului se așteaptă la o creștere a numărului de angajări în următoarele luni și 65% dintre ei susțin că au în vedere păstrarea intactă a forței de muncă de care dispun, în trimestul al patrulea al anului în curs.
La polul opus, doar 10% dintre patronii români se așteaptă la apariția unor restructurări de personal în aceeași perioadă de timp.
Topul statelor EMEA cu cele mai bune perspective nete de angajare pentru trimestul patru 2012
România se poziționează pe locul al doilea în topul statelor din regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa) ce prezintă cele mai bune perspective nete de angajare pentru trimestrul patru al anului 2012, după Turcia unde perspectiva netă de angajare pentru următoare perioadă de timp este de 21%.
Locul al treilea în clasament este ocupat de Israel, unde perspectiva netă de angajare va fi la sfârșitul acestui an de 10%, iar locul al patrulea este ocupat de Norvegia unde se înregistrează o valoare de 7%.
În cazul vecinilor bulgari, perspectiva netă de angajare pentru trimestrul al patrulea al anului 2012 nu depășește 5%. Bulgaria, aflată pe locul al cincilea în top, împarte poziția în clasament cu Germania și Elveția.
Sursă: ManpowerGroup
Cele mai slabe perspective nete de angajare se înregistrează în cazul Greciei, Italiei și Spaniei, mai exact de -15%, -9%, respectiv -7%, state grav afectate de criza datoriilor din zona euro. Rata șomajului din Grecia a ajuns la 23,1% în luna mai a anului 2012, în creștere cu 6,3 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut.
Situația cea mai grea este resimțită însă în rândul tinerilor greci în cazul cărora rata șomajului a ajuns la aproape 55%. În statul elen există, în momentul de față, circa 1,15 milioane de șomeri.
Cea mai mare rată a șomajului se înregistrează, în prezent, în Spania unde ajunge până la 24,5%. Astfel, peste 5 milioane de spanioli sunt la momentul actual șomeri.
Care sunt domeniile în care se vor face cele mai multe angajări în următoarea perioadă
Patronii companiilor din sectorul industriei prelucrătoare din România vor recruta până la finalul anului 2012 cele mai multe persoane, având în vedere faptul că la nivelul lor se înregistrează o previziune netă de angajare de 30%, conform studiului Manpower.
Ei sunt urmați în top de angajatorii din sectorul comerțului, unde se va înregistra în ultimul trimestru al anului o previziune netă e angajare de 21%, și de către cei din sectorul construcțiilor, cu 19%.
Și în sectorul administrației publice și al serviciilor sociale se anticipează creșteri ale volumului de angajări, în acest caz previziunea netă de angajare pentru finalul acestui an atingând valoare de 15%.
În total, angajatorii din opt dintre cele 10 sectoare de activitate analizate în cadrul studiului prevăd o creștere a numărului de angajări în ultimul trimestru al anului 2012.