Prima pagină » Economic » Separatori de sens pe DN1, donați de o firmă privată. În ce zonă vor fi montați

Separatori de sens pe DN1, donați de o firmă privată. În ce zonă vor fi montați

Pe DN1 vor fi mai puține accidente. Cel puțin pe o porțiune de 1,5 kilometri, în zona comunei Bănești, în județul Prahova, unde au fost montați parapoeți separatori de sens.

Costurile pentru parapeți nu sunt suportate de CNADNR, ci de o firmă privată care a dorit să nu îi fie dezvăluit numele, potrivit primarului localității Bănești.

Cazurile în care o firmă privată suportă costurile montării de parapeți pe drumurile publice nu sunt multe, iar ideea firmei private a venit după accidentul petrecut în urmă cu șase luni, când un tânăr sinucigaș a intrat pe contrasens și a omorât cinci persoane aflate într-un autoturism ce venea din sens opus. Accidentul putea fi evitat dacă pe drum ar fi existat parapeți separatori de sens. Tragedia a scos în stradă, la acea vreme, mai mulți locuitori din zonă care au cerut autorităților să ia măsuri pentru creșterea siguranței circulației pe DN1.

„După accidentul din toamna trecută, soldat cu șase victime, când un tânăr care a vrut să se sinucidă a intrat pe contrasens, o firmă ne-a contactat spunând că vrea să facă donație pentru montarea de parapeți New Jersey”, au declarat pentru gândul surse din CNADNR. Donația a fost făcută autorităților locale, CNADNR fiind in imposibilitate de a accepta o astfel de donație din motive juridice.

Licitația demarată de CNADNR pentru achiziția publică pentru parapeți separatori de sens a fost reluată recent, dar procedura ar urma să se finalizeze în această vară.

Primarul din Bănești: Riscul producerii de accidente pe DN1 este foarte mare

„În comuna Bănești, riscul producerii de accidente rutiere pe DN1 este foarte mare și de aceea trebuia să găsim o soluție pentru a reduce considerabil acest risc. Am apelat la un foarte bun prieten de-al meu, de la o firmă privată din Ploiești, care cunoștea bine situația și a fost de acord să ne ajute financiar pentru montarea de separatoare de sens pe DN1, pe raza comunei Bănești. Este un lucru extraordinar și mă bucur că am găsit înțelegere și resurse astfel încât să preîntâmpinăm producerea altor accidente grave pe DN1, măcar aici la noi, la Bănești”, a declarat Gheorghe Stoica, primarul comunei Bănești, citat de campinaph.ro.

În septembrie anul trecut un șofer kamikaze a intrat pe contrasens cu 180 de kilometri pe oră și a intrat într-o mașină în care se aflau cinci persoane, între care și doi copii. Sinucigașul postase pe pagina sa de Facebook, cu două ore înainte de accident, un mesaj în care anunța că intenționează să își pună capăt zilelor, după ce se certase cu prietena lui.

 

 

„Aveti grija de voi prieteni, amici, cunoștințe! Eu plec într-o lume mai bună și aveți grijă pe cine iubiți să nu pățiți la fel ca mine! Vă iubesc pe toți! Iartă-ma, Doamne, pentru ceea ce fac, dar așa nu mai rezist să trăiesc”, era mesajul postat de bărbat pe contul său de Facebook.

CNADNR: „Ne afirmăm sprijinul total pentru astfel de inițiative”

Parapeții separatori de sens de tip New Jersey vor fi montați pe raza administrativă a localității Bănești, între pozițiile kilometrice 87+210 – 88+800, potrivit CNADNR.

„Menționăm că toate costurile aferente achiziționării și montării acestor elemente de siguranță rutieră au fost suportate de o companie privată cu sediul în județul Prahova”, potrivit unui comunicat al CNADNR.

„Salutăm această inițiativă privată menită să crească sigurața rutieră a participanților la trafic și ne afirmăm sprijinul total pentru astfel de inițiative, așa cum am făcut-o și în acest caz prin acordarea de asistență tehnică și a avizului tehnic necesare pentru instalarea parapetului”, a declarat Cristian Andrei, director general adjunct al CNADNR.

CNADNR a demarat procedura de achiziție publică având ca obiect „Achiziția și transportul parapetelor rigide prefabricate tip New Jersey” în data de 3 octombrie 2014. Până la data de 18 noiembrie anul trecut, data limită de depunere, a fost înregistrată o singură ofertă, depusă de către o asociere de operatori economici. În urma analizării ofertei prezentată s-a constatat că aceasta este inacceptabilă și a fost respinsă.

În urma comunicarii descalificării, ofertantul a contestat în ianuarie a.c., în termenul legal, decizia comisiei de evaluare.

Recent, CNADNR a reluat procedura de achiziție publică, urmând ca acesta să se finalizeze la începutul lunii iunie, când ar putea fi semnat contractul cu firma care va câștiga licitația, dacă nu vor fi contestații.

 

 

Citește și