Prima pagină » Economic » Shell și Turkish Petroleum încep lucrările de explorare în Marea Negră

Shell și Turkish Petroleum încep lucrările de explorare în Marea Negră

Shell și Turkish Petroleum încep lucrările de explorare în Marea Negră
Companiile din domeniul energiei Shell și Turkish Petroleum (TPAO) vor începe în luna ianuarie activitățile de explorare în vestul Mării Negre, în apropierea zonei unde Exxon și OMV au făcut o descoperire semnificativă de gaze în 2012, potrivit ediției online a publicației Hurriyet Daily News.

Taner Yildiz, ministrul turc al Energiei, s-a declarat optimist în legătură cu rezultatele proiectului, precizând că România a descoperit recent resurse de gaze în zonă.

„Începem lucrările de explorare cu aproape un an mai devreme decât am plănuit inițial, datorită parteneriatului cu TPAO și a susținerii din partea autorităților turce”, a afirmat Ahmet Erdem, directorul Shell din Turcia.

Shell și TPAO vor investi aproximativ 300 de milioane de dolari în activitățile de explorare din vestul Mării Negre, care se vor desfășura la 100 de kilometri de Istanbul, la adâncimi de peste 2.000 de metri.

„Obiectivul nostru este să construim o platformă de explorare în valoare de aproximativ 1 miliard de dolari”, a afirmat Yildiz.

Ministrul Energiei a precizat că 45 de companii au efectuat lucrări de explorare în Turcia anul trecut, fiind deschise 90 de puțuri de explorare și 98 de bazine de producție, ceea ce a redus costurile prevăzute pentru importul de energie cu 1,9 miliarde de dolari.

În luna octombrie 2014, ExxonMobil și OMV Petrom au început forajul unei sonde de explorare pentru un nou prospect în blocul Neptun din Marea Neagră. Astfel, platforma Ocean Endeavour forează sonda de explorare Pelican South-1 la aproximativ 155 de kilometri de țărm, în sectorul românesc al Mării Negre. Sonda va testa o nouă structură geologică în blocul Neptun.

La începutul lunii octombrie, platforma Ocean Endeavour a finalizat forajul sondei Domino-2, iar datele obținute de sondă sunt în curs de evaluare.

Cele două companii au anunțat în februarie 2012 că au făcut o descoperire semnificativă de gaze în urma forării sondei Domino-1, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi.

Citește și