Și inundați, și cu banii luați. Primarul din Tătărăștii de Sus a băut apă după Gabriel Oprea: „APROXIMATIV zero oameni aveau asigurări”
Un număr de 30 de persoane din Băbana, o comună din Argeș, beneficiari de ajutor social, cărora apele le-au luat casele, au descoperit abia acum că nu pot primi despăgubiri de la PAID, pentru că de fapt nu sunt asigurați. Pe scurt, legislația prevede că Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) trebuie să le plătească beneficiarilor de ajutoare sociale asigurarea obligatorie către PAID. Primarul din Băbana dă vina pe Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială. În replică, ANPIS a transmis, într-un răspuns pentru gândul, că de fapt vina aparține primăriei Băbana, care nu a trimis lista cu beneficiarii de ajutor social, care sunt și proprietari de locuințe. Acesta este motivul pentru care acestora nu le-au fost făcute polițe obligatorii la PAID, în baza cărora acum oamenii ar fi putut încasa despăgubiri pentru casele distruse, susțin reprezentanții autorității centrale.
Pe de altă parte, contactați de gândul, reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) dau din colț în colț când sunt întrebați de numărul locuințelor asigurate obligatoriu din totalul celor recitate cu aplomb, prin ședințele de Guvern, ca fiind distruse de viiturile din perioada 27 iulie-1 august. „Va trebui să întrebați fiecare primar. Sau la PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale, societatea privată care administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor n.n.). Nu ne ocupăm noi. Primarii nu prea raportează…”, își aruncă pisica unii altora, susțin reprezentanți ai MAI și MDRAP. Până la publicarea articolului, PAID România nu a răspuns la solicitării gândul privind numărul de locuințe asigurate cu poliță obligatorie din cele distruse de ape.
Persoanele care nu și-au asigurat printr-o poliță obligatorie casa sau apartamentul riscă să primească o amendă între 100 și 500 de lei. De asemenea, legea prevede că proprietarii neasigurați și afectați de unul din cele trei riscuri acoperite de polița obligatorie – cutremur, inundație sau alunecare de teren – nu vor mai primi ajutoare de la autorități pentru refacerea gospodăriilor afectate.
Primarul din Băbana (Argeș): Din 136 de case inundate, doar 8 sunt asigurate
Din cele 136 de case inundate în comuna Băbana, din Argeș, doar 8 au asigurări, iar două persoane au și asigurare facultativă, pe lângă cea obligatorie, a declarat primarul localității, Bebe Ivan.
Acesta spune că între cei cărora apele le-au luat casele sunt și beneficiari de ajutoare sociale, cărora Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) ar fi trebuit să le plătească polițele PAD. Oamenii au constatat acum că de fapt nu sunt asigurați.
„Am 40 de beneficiari de ajutoare sociale. Acum un an, Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială le-a făcut automat asigurări de locuințe, le-a reținut din banii pentru ajutoare sociale (și i-a virat la PAID n.n.). Pe 2014 nu le-au mai făcut asigurări. Noi ne bucuram că oamenii au asigurări și că vor primi despăgubiri. Dar am constatat că nu sunt asigurați. Doamna care anul trecut le-a făcut asigurări ar fi plecat de acolo. Nici nu știu cine e vinovat că ei nu au asigurări”, se arată revoltat Bebe Ivan, primarul din Băbana, Argeș.
„Noi acum am aflat că oamenii nu sunt asigurați. Din cei 40 de beneficiari de ajutoare sociale afectați de inundații, aproximativ 30 sunt proprietari de locuințe. Am sunat la PAID și ni s-a spus că oamenii nu mai au asigurare din noiembrie anul trecut. Nu le-a mai fost reînnoită polița. Ni s-a spus să sunăm la AJPIS, iar cei de acolo ne-au trimis din nou la PAID”, a declarat pentru gândul Ion Răducu, șef ISU Băbana.
Gândul a trimis o solicitare către AJPIS Argeș pentru a clarifica situația polițelor beneficiarilor de ajutoare sociale de la Băbana. În lipsa unui răspuns la email și așteptând, la telefon, legătura cu directoarea Elena Grigorescu, am asistat fără să vrem la o frântură din discuția dintre angajată și șefa sa: „Cum, nu le-am făcut noi așa ceva? Că se compensează..” Ulterior, la telefon ni s-a transmis că ni se va răspunde la email în cursul zilei de marți. Până la publicarea articolului, AJPIS Argeș nu a transmis răspunsul solicitat.
Explicația a venit din partea ANPIS. „În noiembrie 2013, Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Argeș a transmis o adresă prin care se solicita numărul de beneficiari de venit minim garantat, proprietari de imobile cu destinația de locuințe și care sunt conform legii, beneficiari de polite obligatorii, dar primăria nu a transmis această listă și nu au fost eliberate polițele de asigurare”, se arată în răspunsul transmis gândul de Adrian Toader, director general ANPIS.
Primarul din Tătărăștii de Sus (Teleorman): „Aici e nenorocirea cea mai mare. Aproximativ zero din oameni aveau asigurări”
Întrebat câte dintre casele avariate de viituri sunt asigurate, primarul Alexandru Bogdan Dumitrescu, din comuna Tătărăștii de Sus, din județul Teleorman, răspunde scurt: „Aici e nenorocirea cea mai mare. Aproximativ zero la sută aveau asigurări”
Primarul din Tătărăștii de Sus spune că a încercat să îi convingă pe oameni să își facă polițe obligatorii. Însă după un an, cei care aveau asigurări, nu și le-au mai prelungit.
„Am încercat să îi fac pe oameni să conștientizeze că trebuie să își facă asigurare obligatorie pentru case. Unul-doi ani și-au făcut asigurări. Apoi s-au lăsat pe tânjeală. La noi au fost niște vijelii puternice, cei care au avut pagube nu au primit despăgubiri. Au fost niște chichițe în contract. Așa că oamenii nu și-au mai făcut asigurări. Chiar zilele trecute vorbeam cu o bătrână care îmi spunea că nu își mai face asigurare, pentru că nici atunci, cu furtuna, nu a primit despăgubire (polițele obligatorii acoperă doar trei riscuri: cutremure, inundații și alunecări de teren n.n.)”, a declarat pentru gândul Bogdan Dumitrescu.
Primarul a calculat că viiturile din ultimele zile au inundat cinci locuințe și 24 de anexe gospodărești. Nici una nu era asigurată.
Comuna Icoana: Din 450 de locuințe distruse, doar 50 au asigurare obligatorie
Viceprimarul comunei Icoana, din județul Olt, Gabriela Mariana Ancuța, a declarat pentru gândul că 80% din casele din satele Icoana și Ursoaia au fost afectate de inundații. În total, 450 de case au fost distruse de viitura care a lovit cele două sate. Mai puțin de 50 din locuințele inundate sunt asigurate, ceea ce înseamnă 11% din totalul caselor avariate.
„Eu le fac asigurările. Este a treia inundație de anul acesta, am mai avut una de Paște, una după Paște, dar nu au fost așa ca acum. Acum apele i-au făcut praf”, descrie situația pentru gândul Maria Teriețeanu, angajată a primăriei Icoana, „care se ocupă și cu asigurările”.
„Le-am zis să își facă asigurări, mulți au spus că își fac după ce iau pensia. Apoi au venit apele și le-au luat tot, la unii. În satul Icoana nici o casă nu a scăpat de ape. Cei cărora le-am făcut eu polițe au venit la mine să cheme societatea de asigurări. Au venit echipe de la Carpatica și de la Astra să constate”, a declarat angajata primăriei.
Omniasig estimează că va plăti despăgubiri de 650.000 de lei, Carpatica – 400.000 de lei
Omniasig a anunțat că la nivel național, în urma inundațiilor severe de săptămâna trecută, a primit până în prezent aproape 70 de solicitări de despăgubire în baza polițelor de asigurare de locuință facultative și obligatorii. Pentru aceste dosare avizate, compania estimează că va plăti peste 650.000 lei. Cele mai multe solicitări de despăgubire au fost depuse de asigurații din județele Argeș, Vâlcea, Gorj, Prahova, Dolj, Mehedinți și Caraș-Severin.
Compania a precizat că persoanele asigurate Omniasig ale căror locuințe au fost distruse vor putea fi despăgubite chiar dacă nu mai pot prezenta toate actele necesare în general în cazul solicitării de daune. „Polițele emise de Omniasig VIG sunt prezente și în sistemul nostru informatic. De asemenea, pentru soluționarea unui dosar de daună, Omniasig VIG poate solicita documente necesare despăgubirii inclusiv de la primarii, autorități etc., astfel încât să ne putem onora cât mai rapid obligațiile asumate prin polițele de asigurare încheiate”, se arată într-un răspuns de la Omniasig.
La rândul ei, Carpatica Asig a anunțat că în localitățile afectate de inundații, din județele Alba, Argeș, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Prahova, Teleorman și Vâlcea, Carpatica Aig are un număr de 3.323 de clienți cu locuințe asigurate pe polițe facultative și a încheiat pentu PAID un număr de 2.596 de polițe obligatorii. În urma inundațiilor din ultima perioadă compania a înregistrat un număr de 110 daune. Argeș este județul unde s-au înregistrat cele mai multe avizări de daună, urmat de județele Olt și Vâlcea. Pagubele înregistrate sunt atât la locuințe cât și la anexele gospodărești. „Sunt cazuri de locuințe inundate saua variate și estimăm că valoarea totală a despăgubirilor nu va depăși suma de 400.000 de lei”, a transmis pentru gândul Carpatica Asig.
MAI: 99 de locuințe distruse, 1.163 de locuințe avariate și alte 2.377 de locuințe inundate
În perioada 27 iulie – 1 august, inundațiile au lovit 251 de localități din 11 județe: Dolj, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Caraș-Severin, Prahova și Timiș, potrivit datelor de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
În total au fost distruse 99 de locuințe, 1.163 au fost avariate și alte 2.377 de locuințe au fost inundate. MAI nu are însă date despte câte din locuințele avariate au și asigurări.
La 1 iulie erau valabile 1,35 milioane de asigurări obligatorii
La 1 iulie erau active la nivel național peste 1,35 milioane de asigurări obligatorii de locuințe, conform datelor Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID România), societatea privată care administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor. Gradul de cuprindere în asigurare era, la 30 iunie, de 15,87%.
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) a plătit, în primele cinci luni din 2014, daune în valoare de 358.380 lei, adică aproximativ 80.000 euro.
Valoarea daunelor achitate de PAID în anul 2013 s-a ridicat la peste 473.400 lei ( peste 105.200 euro), cea mai mare daună achitată fiind de peste 60.000 de lei (circa 14.000 euro), pentru o locuință avariată din județul Prahova, ca urmare a alunecărilor de teren.
Peste 45.500 de beneficiari de ajutoare sociale, asigurați în 2013 de ANPIS
Proprietarii de locuințe care sunt asistați social – beneficiari ai venitului minim garantat – ar trebui să fie asigurați automat în caz de inundații, cutremure și alunecări de teren. Legislația prevede că Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) virează la început de an către PAID România – societatea privată care administrează polițele obligatorii de locuințe – sumele pentru asigurarea obligatorie a locuinței – 10 euro respectiv 20 de euro pe an, în funcție de tipul de locuință, din beton sau chirpici – pentru beneficiarii de ajutoare sociale, proprietari de case.
Prima de asigurare se deduce din suma cuvenită ca ajutor social.
„Agențiile teritoriale pentru plăți și inspecție socială transmit către primării listele cu beneficiarii de ajutor social, iar acestea le retransmit agențiilor completate cu persoanele care sunt beneficiare de ajutor social și care au în proprietate imobile cu destinația de locuințe. Agențiile teritoriale transmit către PAID fișierul cu persoanele beneficiare de ajutor social și care au în proprietate construcții cu destinația de locuințe, iar după verificare, se fac plățile”, se arată într-un răspuns transmis gândul de ANPIS. Polițele sunt transmise primăriilor de către PAID.
De asemenea, hotărârea prevede că „plata primelor de asigurare se face de către Agenția Națională de Prestații Sociale direct în contul Societății Comerciale >-S.A., denumită în continuare PAID, care, pe baza listei cuprinzând persoanele beneficiare de ajutor social, va emite polițele de asigurare aferente acestora”.
Numărul de persoane beneficiare de ajutor social pentru care s-au emis polițe de asigurare a fost în 2011 de 56.368 de persoane, în 2012 de 57.354, iar în 2013 de 45.541 persoane, potrivit informațiilor transmise gândul de ANPIS.
Sumele virate de ANPIS către PAID au fost în 2011 de 3,36 milioane de lei, în 2012 de 3,49 milioane de lei, iar în 2013 de 2,63 milioane de lei.