SIBIU. Cât de bine se trăiește în Sibiu, județ în care salariile și contribuția locuitorilor la economie sunt printre cele mai mari din România
Orice român și-ar dori să locuiască în județul Sibiu grație nivelului ridicat de trai înregistrat aici, al patrulea cel mai crescut din întreaga țară, potrivit clasamentului realizat de gândul.
Sibiul se poate lăuda cu angajați care obțineau la finalul anului 2012 al cincilea cel mai mare salariu mediu net din România, dar și cu valoarea mare a contribuției fiecărui locuitor la economia locală, precum și cu un procent mare de gospodării ce dispun de canalizare.
Astfel, locuitorii județului Sibiu câștigau în ultima lună a anului trecut un salariu mediu net cu 40 de lei mai mare decât media de la nivel național, fiind devansați în top doar de angajații companiilor din București, Ilfov, Cluj și Gorj.
De asemenea, fiecare dintre cei 375.992 locuitori se estimează că va contribui în 2013 la economia locală cu suma de 7.164 de euro, a șasea cea mai mare la nivel național.
(Click pentru a mări)
FOTO: gândul.info
Totodată, în acest județ peisajul economic este dominat de doi dintre cei mai importanți jucători din industria locală a gazelor naturale, mai exact de cel mai mare producător de gaze din România – Romgaz și de operatorul rețelei naționale de conducte pentru transportul gazelor naturale – Transgaz.
Sibiul stă foarte bine și în ceea ce privește numărul de gospodării ce dispun de canalizate, 79,9% din total, față de cel înregistrat în județul Olt, ultimul în clasament la acest capitol, de doar 30,5%.
Locuitorii acestei regiuni au, de asemenea, o speranță de viață cu câteva luni mai mare decât media națională de 73,4 ani.
Sibiul obține cel mai mic punctaj, 26 de puncte, la capitolul spații verzi aflate în zonele urbane, clasându-se pe locul 17 în top, după Bacău, Mureș, Suceava sau Bihor, dar înainte de județe precum Harghita, Argeș, Arad sau Brașov.