Prima pagină » Economic » Sistemul bancar elvețian nu mai este la fel de atractiv. Schimbarea pe care o fac tot mai multe bănci elvețiene

Sistemul bancar elvețian nu mai este la fel de atractiv. Schimbarea pe care o fac tot mai multe bănci elvețiene

Sistemul bancar elvețian nu mai este la fel de atractiv. Schimbarea pe care o fac tot mai multe bănci elvețiene
Sistemul bancar elvețian nu mai este la fel de atractiv. Schimbarea pe care o fac tot mai multe bănci elvețiene

Credit Suisse Group a anunțat că intenționează să impună dobânzi clienților instituționali și companiilor mari pentru unele active, iar UBS analizează o măsură similară.

Cea mai veche bancă din Geneva, Lombard Odier, a început joi să taxeze conturile în numerar pe care nu le administrează și a căror valoare este de peste 100.000 de franci elvețieni (116.000 dolari). Banca a precizat că dobânda va fi de 0,75%, la același nivel cu dobânda la depozitele la vedere impusă săptămâna trecută de Banca Națională a Elveției, care a intrat joi în vigoare.

Zuercher Kantonalbank, cea mai mare instituție bancară cantonală din Elveția, va impune la rândul ei o dobândă de 0,75% pentru unele depozite mari și ar putea modifica nivelul dobânzilor pentru economii și alte conturi.

Banca centrală a Elveției a șocat în urmă cu o săptămână piețele valutare, prin eliminarea plafonului valutar de 1,2 franci pentru un euro, introdus acum trei ani, și reducerea dobânzilor pentru depozitele la vedere ale băncilor.

Banca centrală a Canadei a tăiat miercuri dobânda cheie pentru împrumuturile overnight, ca reacție la scăderea prețurilor petrolului, iar Danemarca a redus de două ori dobânda de politică monetară, luni și joi, de la 0,05% la -0,35%, pentru a micșora presiunile de apreciere a coroanei.

Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a anunțat joi că instituția va începe să cumpere lunar obligațiuni în valoare de 60 de miliarde de euro, între care obligațiuni guvernamentale, pentru a combate inflația prea scăzută și a stimula creșterea economică.

Unele bănci la nivel mondial au început să taxeze clienții pentru depozitele mari în euro după ce BCE a aplicat dobânzi negative la depozite, în luna iunie. Între aceste bănci se află Credit Suisse, Bank of New York Mellon, JPMorgan Chase&Co. și Commerzbank.

Banca Centrală Europeană (BCE) a menținut, joi, dobânda de politică monetară la nivelul minim record de 0,05%, în linie cu așteptările analiștilor.

„Consiliul guvernatorilor BCE a hotărât ca rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală și la facilitatea de depozit să rămână nemodificate la nivelurile de 0,05%, 0,30% și, respectiv, -0,20%”, se arată într-un comunicat al instituției europene.

Ultima modificare a ratei dobânzii de politică monetară a BCE a avut loc în septembrie anul trecut, când instituția a coborât dobânda la minimul record de 0,05%, de la 0,15% anterior.

Euro este tranzacționat la Zurich la 99,38 centime pentru un franc elvețian, la ora transmiterii știrii.

Aprecierea francului afectează exporturile Elveției, întrucât produsele fabricate în această țară devin mai scumpe pentru cumpărătorii străini.

Citește și