SMS-ul primit de mai multe persoane din București și Brașov. „Figurați în baza de date ANAF cu restanțe”. Avertismentul Fiscului

Publicat: 04 11. 2014, 17:45

„Prin prezenta, vă informăm că figurați în baza de date ANAF cu restanțe în cuantum de 178 lei, aferente anului 2013. Dacă achitați suma în termen de 15 zile de la primirea notificării atunci nu vor fi calculate penalități de întârziere. Altfel, vom fi obligați să aplicăm penalități și să trecem la executarea silită. Informații suplimentare non stop la nr 0769XXXX „. Un astfel de mesaj au primit în ultimele zile mai multe persoane din București și Brașov. Reprezentanții ANAF spun însă că sms-urile nu au fost trimise de Fisc, atenționând asupra unei posibile fraude.

„Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii asupra unei posibile fraude care se analizează zilele acestea. Persoane fizice recepționează pe telefoane sms-uri în care sunt informați că au datorii catre ANAF, care este cuantumul acestora și sunt sfătuiți să apeleze un număr de telefon în vederea obținerii unei reduceri sau evitarii executarii silite”, arată un comunicat al ANAF remis gândul.

Agenția Națională de Administrare Fiscală atenționează contribuabilii că aceste sms-uri nu sunt transmise de organele fiscale și să nu dea curs solicitărilor din acestea.

Exemplu de sms primit de persoane din București și Brașov

„Rugăm contribuabilii care primesc astfel de sms-uri să se adreseze organelor fiscale de care aparțin în vederea clarificării stării de fapt fiscale”, mai arată comunicatul ANAF.

Gândul a sunat la numărul de telefon menționat în sms unde ne-a răspuns o persoană care, pe un ton ușor iritat, ne-a asigurat că „este o glumă proastă”.

„Este un mesaj de pe o cartelă Cosmote. Este o glumă proastă. Au pus numărul meu de telefon acolo. Nu am nici o legătură cu mesajul”, ni s-a transmis.

La începutul anului, gândul a scris, citând informații de la ANAF, că Fiscul intenționează să trimită românilor SMS-uri cu notificări și va oferi aplicații pentru smartphone-uri, astfel încât contribuabilii să aibă acces cât mai ușor la informații legate de plata taxelor la stat.

Notificările se pot referi la emiterea deciziei de impunere, obligația unei plăți – care poate fi insoțită și de somație cu titlu executoriu – sau la nedepunerea unei declarații fiscale.

Reprezentanții ANAF ne-au precizat marți că Fiscul nu va transmite prin sms cuantumul sumei și nici nu va aplica reduceri la sumele datorate.

„Agențiile teritoriale ale ANAF nu transmit prin sms cuantumul sumei și nici nu aplică reduceri”, au declarat pentru gândul surse din Agenția Națională de Administrare Fiscală.