Prima pagină » Economic » Soluția lui Oprescu pentru ca bucureștenii să nu mai plătească nimic la factura de la căldură: O companie „gigant” cu un profit anual de peste 13 miliarde de euro

Soluția lui Oprescu pentru ca bucureștenii să nu mai plătească nimic la factura de la căldură: O companie „gigant” cu un profit anual de peste 13 miliarde de euro

Bucureștenii racordați la sistemul centralizat de încălzire ar putea să beneficieze de energie termică gratuită în situația în care compania care va prelua delegarea de serviciu a societății rezultate din comasarea Radet și Elcen va fi de acord să dea 1% din profitul Primăriei Capitalei, a declarat miercuri primarul general al Municipiului București, Sorin Oprescu.

Bucureștenii racordați la sistemul centralizat de încălzire ar putea să beneficieze de energie termică gratuită în situația în care compania care va prelua delegarea de serviciu a societății rezultate din comasarea Radet și Elcen va fi de acord să dea 1% din profitul Primăriei Capitalei, a declarat miercuri primarul general al Municipiului București, Sorin Oprescu.

„Dacă în doi ani de zile reușesc să parcurg toți pașii, în caz de delegare de serviciu, toată lumea este de acord, mă refer aici la economiști, finanțiști, că profitul celor care preiau această delegare va fi de 11% anual. Dacă 1% din acest profit este de acord să-l dea Primăriei Generale, îndrăznesc să spun că nimeni nu va mai plăti încălzire. E un calcul mai greu. Mie mi-au trebuit două ore ca să-l înțeleg”, a declarat Oprescu în urma unei vizite la Guvern, după aprobarea memorandumului privind fuziunea producătorului și distribuitorului de energie termică.

Primarul general a precizat că fuziunea producătorului de energie electrică și termică Elcen cu distribuitorul Radet ar dura, potrivit unor experți, 11 luni.

„Vă promit în mod solemn că voi înjumătăți acest termen. Important este ca efectele să se vadă în această iarnă”, a asigurat primarul general al Capitalei.

Ce profit ar trebui să aibă noua companie ca bucureștenii să mai aibă de plătit factura la căldură

Conform calculelor gândul, compania care ar rezulta prin comasarea Radet și Elcen ar trebui să aibă un profit net de circa 13,2 miliarde de euro, de aproape 15 ori mai mult decât cel mai mare profit consemnat până în prezent de o companie din România, respectiv de Petrom, în 2012, când a înregistrat un profit istoric de circa 885 de milioane de euro.

Calculul a fost făcut plecând de la declarațiile primarului general al Capitalei care a afirmat că noua societate care va deservi cu energie termică Bucureștiul ar putea asigura căldură gratuită în situația în care ar da 1% din profit Municipalității.

În jur de jumătatea din factura de căldură a bucureștenilor este plătită în prezent de Primărie, sub formă de suvenție. În 2012, valoarea totală a suvențiilor a fost de aproximativ132 de milioane de euro. Rezultă astfel că 1% din profitul noului producător și distribuitor de energie termică ar trebui să fie tot în jurul valorii de 132 de milioane de euro. Prin urmare, 100% din profit ar fi 13,2 miliarde de euro.

Cât de profitabile sunt CET-urile din București

Printre măsurile pe care le are în vedere municipalitatea pentru reorganizarea Radet se numără organizarea sistemului public de alimentare cu energie termică în sistem integrat, reorganizarea RADET București în societate comercială a Municipiului București, fuzionarea segmentului de transport și de distribuție a energiei termice, gestionat de RADET, cu cel de producție a energiei termice, gestionat de ELCEN, monitorizarea rețelelor de transport și de distribuție a energiei termice pentru reducerea pierderilor și a cheltuielilor de exploatare și modernizarea centralelor termo-electrice.

Costurile refacerii rețelei de distribuție a energiei termice se ridică la circa 1,8 miliarde de euro, a precizat Oprescu, care a adăugat că aceasta funcționează din 1966, fiind proiectată la acea vreme să deservească zonele industriale de la marginea orașului.

„CET-urile au îmbătrânit. Mi s-a comunicat că randamentul ar fi de 42%, însă adevărul este că este sub 40%”, a arătat Oprescu.

Când ar putea beneficia bucureștenii de încălzire gratuită

Oprescu a precizat că bucureștenii ar putea avea energie termică gratuită la doi ani după producerea delegării de serviciu, variantă de privatizare agreată cu reprezentanții instituțiilor internaționale.

Elcen se află pe lista companiilor pe care guvernul s-a angajat să le privatizeze prin acordul cu Fondul Monetar Internațional (FMI), după rezolvarea datoriilor istorice și a penalităților pe care compania le avea de recuperat de la Radet.

În toamna anului trecut, valoarea totală a restanțelor se ridica la 2,2 miliarde de lei, 1,4 miliarde de lei reprezentând datoriile, iar restul penalizările de întârziere.

Noua strategie de reorganizare a Radet prevede anularea acestor datorii prin fuziunea companiei cu producătorul de energie termică.

„În urma consultărilor cu Banca Mondială și cu FMI am căzut de acord că viitorul luminos va fi acela al delegării de serviciu. De câteva zile am început să ne punem serios problema, discutând cu consultanții, și o a doua variantă, aceea de a trece doar pe un parteneriat public-privat. Anticipăm faptul că, în această structură nouă, 80% se va produce energie electrică, care va fi vândută pe piața liberă, iar cu restul de 20%, fie într-un parteneriat public-privat, fie într-o delegare de serviciu, să putem avea acești bani în câțiva ani”, a declarat Oprescu.

În prezent, bucureștenii plătesc 170 de lei pe gigacalorie, diferența până la 350 de lei fiind subvenționată de Primăria Capitalei.

Polițiștii bucureșteni au efectual la sfârșitul săptămânii trecute zeci percheziții la RADET și la alte imobile din București, Ilfov și Giurgiu, fiind vizate mai multe persoane suspectate că au prejudicat regia în urma acordării ilegale a unor contracte de achiziții publice pentru lucrări de infrastructură.

 

Citește și