SOLUȚIE. În ce ai putea să investești banii pe timp de ciză

Aurul iubeşte crizele, spune o veche zicală. Şi cu creşteri de preţuri de 13% în acest an, până la cele mai mari niveluri din 2012 şi creşteri suplimentare preconizate, pe măsură ce investitorii caută refugii sigure pentru banii lor, zicala este confirmată şi în cazul coronacrizei.

Dar, întrucât indivizii şi ţările constată o scădere a veniturilor lor, consumatorii tradiţionali de aur din India şi China cumpără mai puţin, iar băncile centrale au redus cumpărăturile. Fără aceştia, avântul aurului se paote dovedi greu de susţinut.

Deocamdată, aurul costă în jur de 1.700 dolari uncia.

Unii prezic că preţurile aurului vor înregistra o perioadă de creştere asemănătoare celei din 2011, când metalul a ajus la 2000 de dolari uncia. Bank of America Merrill Lynch a estimat chiar că aurul ar putea atinge 3.000 de dolari până la sfârşitul anului viitor.

Dar, dacă istoria este o referinţă, este nevoie de o perioadă susţinută de cerere în creştere pentru a duce cu adevărat aurul la un preţ mai mare, şi, având în vedere profunzimea recesiunii economice pe care specialiştii o aşteaptă din cauza coronavirusului, consumatorii individuali ar putea să cumpere mai puţin aur în viitor.

„Întâlneşti o mulţime de cunoştinţe despre aur, ar fi că inflaţia îl susţine, sau un mediu neprielnic”, spuneAndrew Sheets, strategul principal la Morgan Stanley. Dar aurul nu este atât de simplu. „Dacă privim perioada 2003-2012, aurul a urcat practic în fiecare scenariu posibil. Boom, cădere, criză, fără criză. Apoi, câţiva ani a scăzut în fiecare an”.

În ultima jumătate de secol, aurul a avut două perioade spectaculoase.

Prima a fost declanşată atunci când guvernele au renunţat la controlul preţurilor aurului şi au relaxat interdicţiile asupra proprietăţii private, în jurul anului 1970, decizii care au împins aurul de la 35 de dolari uncia la aproximativ 800 de dolari uncia în 1980.

Au urmat două decenii de slăbiciune, perioadă în care băncile centrale au vândut mii de tone de aur. Până în 1999, o uncie costa 250 de dolari.

Apoi structura pieţei s-a schimbat. Băncile centrale europene au convenit să îşi coordoneze vânzările, stabilizând preţurile. China a permis mai multor persoane să deţină aur, iar achiziţiile au crescut. Instumentele financiare d etipul ETF (Exchange Traded Fund), care stochează aur în numele investitorilor, au oferit, de asemenea, o modalitate mai uşoară pentru ca oamenii să cumpere metal.

Între 2003 şi 2011, cererea anuală de aur a crescut de la aproximativ 2.600 de tone la peste 4.700 de tone, potrivit World Gold Council.

Perioada s-a încheiat pe măsură ce preţurile ridicate au afectat cererea. Preţurile au stagnat până anul trecut, când băncile centrale au început să scadă ratele dobânzilor, reducând randamentele obligaţiunilor şi făcând aurul mai atractiv.

Criza financiară din 2008 a prilejuit cea mai recentă efervescenţă a aurului. La începutul acelei crize, preţurile aurului au scăzut brusc, deoarece scăderile activelor i-au obligat pe investitori să strângă bani prin vânzarea a tot ceea ce au putut vinde.

Acelasi lucru s-a intamplat şi acum, atunci când raspandirea globala a coronavirusului a provocat panică pe piaţă.

De asemenea, în 2008 şi 2020, investitorii au revenit la aur ca răspuns la stimulii masivi ai băncilor centrale, care au redus randamentul obligaţiunilor şi au ridicat riscul inflaţiei.

Unii investitori spun că achiziţionarea de active de către băncile centrale este echivalentă cu tipărirea banilor şi diluează valoarea dolarului, deschizând calea aurului. Spre deosebire de bani, „Fed nu poate tipări aur”, a spus Bank of America.

În 2008 şi după 2008, cererea a crescut nu numai la investitori, ci şi la băncile centrale, precum şi de la economiile emergente, cum ar fi China, al cărui consum s-a ridicat de la puţin peste 200 de tone în 2003 la 1.450 de tone în 2011.

Acum, băncile centrale, precum Rusia, reduc ritmul cumpărărilor, în timp ce se străduiesc să-şi consolideze economiile.

Creşterea pe pieţele tradiţionale cum sunt China şi India s-a prăbuşit în faţa blocajelor sociale induse de coronavirus.

Criza aruncă în şomaj milioane de oameni, şi o consolidare a dolarului înseamnă că preţurile aurului sunt deja la niveluri record. „Venitul disponibil scade şi preţurile aurului cresc”, a spus Surendra Mehta, secretară a Asociaţiei Bijutierilor din India, care a prezis că oamenii vor cumpăra mai puţin sau deloc.

Dar pot vinde. În Thailanda, în această lună, oamenii au stat la cozi pentru a vinde aur pentru banii atât de necesari.

Consumul de aur al Indiei ar putea scădea la 350 de tone în 2020, faţă de cele aproximativ 700 de tone de anul trecut, potrivit preşedintelui All India Gem and Jewellery Council, N. Anantha Padmanaban.

Între timp, cererea chineză ar putea ajunge la 640 de tone, în scădere de la aproximativ 950 de tone în 2019, a declarat Samson Li de la compania de consultanţă Refinitiv GFMS.

Majoritatea analiştilor încă se îndoiesc că preţurile aurului vor scădea. Chiar şi Bank of America, care mizează pe o uncie de 3.000 de dolari, consideră că preţul mediu din 2021 va fi de 2063 de dolari uncia, şi că va scădea sub 2.000 de dolari în anii următori.