Șomajul din Germania a stagnat în iunie la 6,8%, dar numărul șomerilor a crescut peste estimări
Șomajul din Germania a crescut în iunie cu 7.000 de persoane, la 2,88 milioane de șomeri, peste estimările analiștilor, iar rata ajustată a șomajului s-a plasta la 6,8%, în stagnare după revizuirea cifrelor pentru luna mai, transmite Bloomberg.
Media estimărilor analiștilor indica o creștere cu numai 3.000 a numărului șomerilor din Germania în iunie.
„Problemele din zona euro sunt reflectate în încrederea din mediul de afaceri, iar asta împiedică firmele și companiile să angajeze deși comenzile și producția merg încă destul de bine”, comentează pentru Bloomberg un economist de la Sal Oppenheim jr/Cie KGaA.
Creșterea șomajului în cea mai mare economie europeană reflectă impactul crizei financiare din zona euro, care se împrăștie treptat din țări „periferice” precum Grecia, Portugalia și Irlanda către Italia și Spania, a treia, respectiv a patra economie din eurozonă.
Liderii europeni se întâlnesc joi la Bruxelles pentru un summit de două zile, unde vor încerca să ajungă la un compromis privind o strategie viabilă de ieșire din criză.
În Germania, efectele crizei din sudul zonei euro au început să se facă simțite în octombrie, când un trend descendent de doi ani și trei luni al ratei șomajului a luat sfârșit. Agenția federală pentru muncă a anunțat miercuri că indicele cererii pentru forță de muncă a înregistrat în iunie cea mai abruptă scădere din ianuarie 2009, când marile economii dezvoltate ale lumii erau în recesiune pe fondul crizei financiare mondiale declanșate de falimentul Lehman Brothers.
Commerzbank, a doua mare bancă germană, a anunțat marți că urmează să închidă operațiunile de imobiliare comerciale și de finanțare a transporturilor maritime, pentru a reduce riscurile, deoarece „sfârșitul crizei din zona euro nu se vede în viitorul apropiat”.
Gigantul Deutsche Telekom vrea să taie 1.300 de locuri de muncă de la sediul central până în 2015 fără a concedia vreun angajat, scrie Frankfurter Allgemein Sonntagszeitung în ediția din 23 iunie, citând un oficial al companiei.
Institutul Ifo a anunțat recent că indicele încrederii companiilor în economie a scăzut în iunie la cel mai redus nivel din martie 2010. Centrul de cercetare economică europeană ZEW a arătat că indicele așteptărilor analiștilor și investitorilor privind economia germană a înregistrat în iunie cea mai abruptă scădere din octombrie 1998.