Prima pagină » Economic » Sondaj. Mai mult de o treime dintre angajații români se declară epuizați după un an și jumătate de pandemie. „Maratonul de conferințe”, sursă majoră de stres

Sondaj. Mai mult de o treime dintre angajații români se declară epuizați după un an și jumătate de pandemie. „Maratonul de conferințe”, sursă majoră de stres

Sondaj. Mai mult de o treime dintre angajații români se declară epuizați după un an și jumătate de pandemie. „Maratonul de conferințe”, sursă majoră de stres

Angajații români se declară epuizați după un an și jumătatee de pandemie. Astfel, nu mai puțin de de 35% dintre români nu se simt în siguranţă la locul de muncă, unul din trei e copleșit de un maraton de conferinţe, iar 33% prezintă simptome de epuizare cronică, arată rezultatele studiului „Barometrul Up4Work”.

De asemenea, una din cinci persoane a afirmat că a întâmpinat greutăţi în a lucra de acasă şi a fi părinte, în acelaşi timp.

Conform barometrului, la aproape un an şi jumătate de la debutul pandemiei, motivaţia de a munci a românilor s-a schimbat fundamental. Astfel, în topul celor mai importante caracteristici pentru un loc de muncă bun, conform angajaţilor români, se regăsesc: siguranţa la job (75%), echilibrul muncă – timp liber (67%) şi munca relevantă, cu sens (52%). Salariul sau beneficiile extrasalariale sunt importante pentru mai mult de 40% dintre români.

Aproape 60% dintre angajații români spun că ar munci şi dacă ar avea suficienţi bani să se întreţină

„Faptul că mai bine de jumătate dintre români caută un loc de muncă relevant, cu sens şi că mai bine de jumătate (59%) ar munci şi dacă ar avea suficienţi bani să se întreţină arată că forţa de muncă în România devine din ce în ce mai sofisticată şi că angajaţii români caută un serviciu care să le ofere inclusiv satisfacţii non-materiale”, a declarat sociologul Barbu Mateescu.

În procesul de adaptare la lucrul de acasă, angajaţii s-au lovit de unele obstacole cum ar fi: lipsa unui spaţiu adecvat (27%), diverse întreruperi cauzate de sarcini domestice (23%) şi lipsa tehnologiei sau a echipamentului pentru a-şi desfăşura activitatea (17%). În plus, detaşarea faţă de responsabilităţile zilnice nu a fost posibilă pentru o treime dintre românii care nu au fost în concediu.

Siguranţa la locul de muncă a devenit o valoare fundamentală pentru angajaţii români

Modul în care muncim s-a schimbat fundamental în ultimii ani, iar contextul pandemic a avut o contribuţie în acest sens. Astfel, e important să înţelegem că un loc de muncă pe care te poţi baza şi unde poţi lucra în siguranţă a devenit o valoare fundamentală pentru angajaţii români, care pun din ce în ce mai mult accent pe echilibrul muncă-timp liber, ceea ce arată că românii nu mai sunt dispuşi să accepte stresul precum în trecut, spune sociologul Barbu Mateescu.

Angajaţii care au lucrat de acasă spun că sunt mulțumiți că nu au mai pierdut timp în trafic

Barometrul Up4Work, realizat de Up România în iunie 2021, mai semnalează că angajaţii care au lucrat de acasă nu au mai pierdut timp în trafic, însă o parte dintre ei au folosit timpul câştigat pentru a-şi îndeplini sarcinile zilnice.  57% au lucrat între 6 şi 10 ore online, în timp ce unul din 10 români a folosit tehnologia pentru a lucra mai mult de 10 ore pe zi.

Barometrul Up4Work a fost realizat în perioada 3 – 10 iunie pe platforma online iVOX, iar la acesta au participat 1.362 de respondenţi. Metodologia folosită pentru culegerea datelor a fost CAWI (interviuri asistate online), iar eşantionul este reprezentativ pentru populaţia României care utilizează internet, 18+ ani, din mediul urban.

Grupul Up este un grup internaţional, prezent în peste 30 de ţări, cu o prezenţă de 19 ani în România, unde deserveşte peste 25.000 de clienţi şi 800.000 de beneficiari.

Citește și